15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul securităţii nucleare belgiene nu vrea noi centrale nucleare în Europa

Directorul securităţii nucleare belgiene nu vrea noi centrale nucleare în Europa

Directorul în exerciţiu al Agenţiei Federale belgiene pentru Control Nuclear (AFCN) Willy de Roovere şi-a exprimat opoziţia faţă de construirea unor noi centrale nucleare în Europa, într-un interviu publicat de cotidianul Le Soir în ediţia de joi, relatează AFP, potrivit Mediafax.

 

“Nu cred că, în contextul actual, în Europa sau în Belgia, noi (proiecte) nucleare au sens, sunt acceptabile”, susţine de Roovere.

“Mă refer la construirea unor noi centrale”, precizează el.

Willy de Roovere va părăsi în mod oficial funcţia de director AFCN la 31 decembrie. El va fi înlocuit de către Jans Bens, un fost director al centralei nucleare din Doel, în apropiere de Antwerpen, al cărei Reactor numărul 3 a fost închis în august, în urma descoperirii unor microfisuri în cuvă.

Willy de Roovere s-a remarcat la vremea respectivă declarând că este “sceptic pentru moment” cu privire la posibilitatea de a reporni reactorul.

“Există posibilitatea să se demonstreze că mă înşel”, preciza el. “Dar există un pic prea multe defecţiuni în opinia noastră”, avertiza el.

“O eventuală reparare a cuvei este practic imposibilă şi nu este o opţiune de reţinut, pentru că există teama că o asemenea operaţiune poate produce noi tensiuni în peretele cuvei, un lucru care trebuie evitat în mod absolut”, susţine AFCN.

“O înlocuire a cuvei este extrem de dificilă (doză mare de radiaţii) şi nu a avut loc vreodată undeva în lume”, precizează AFCN.

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...
Ultima oră
Pe aceeași temă