21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialGRAV accident în Timiş. Trei tineri au murit

GRAV accident în Timiş. Trei tineri au murit

Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani au murit, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui accident produs la intrarea în localitatea Lovrin, judeţul Timiş, după ce maşina în care se aflau, condusă de unul dintre cei trei, s-a izbit de un copac, informează Mediafax.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc la intrarea în localitatea Lovrin, judeţul Timiş, pe drumul spre Sânnicolau Mare.

Doi dintre tineri, şoferul şi un pasager aveau 21 de ani, iar cel de-al treilea pasager aflat în maşină avea 18 ani.

Cei trei s-au deplasat cu maşina în localitatea Tomnatic, unde au lăsat o fată, apoi şi-au continuat drumul spre Lovrin. La intrarea în localitatea timişeană, şoferul autoturismului BMW a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit de pe şosea, apoi s-a izbit de un copac, conform oamenilor legii.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă