15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialDNA a decis continuarea urmăririi penale împotriva lui Ioan Oltean, acuzat de...

DNA a decis continuarea urmăririi penale împotriva lui Ioan Oltean, acuzat de trafic de influență

Procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei și continuarea urmăririi penale față de Ioan Oltean pentru infracțiunea de cumpărare de influență, informează miercuri Agerpres.

Decizia a fost luată în dosarul privind acordarea unor despăgubiri supraevaluate în care deputatul Oltean a fost deja trimis în judecată.

Procurorii au dispus disjungerea cauzei și în ceea ce-l privește pe omul de afaceri Mihai Rotaru, suspectat de cumpărare de influență.

“S-a dispus disjungerea cauzei și continuarea urmăririi penale față de inculpații Oltean Ioan, deputat în Parlamentul României la data faptelor și în prezent, pentru infracțiunea de trafic de influență și față de Rotaru Mihai, om de afaceri, pentru infracțiunea de cumpărare de influență, deoarece nu a fost posibilă finalizarea urmăririi penale, având în vedere comisiile rogatorii dispuse în cauză și imposibilitatea obiectivă de administrare, până la acest moment, a tuturor probelor. Raportat la actele procedurale efectuate în cauza disjunsă, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează DNA.

Deputatul Ioan Oltean a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție alături de Crinuța Dumitrean, fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, într-un dosar privind acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren din municipiul Pitești, prejudiciul ridicându-se la aproape 100 de milioane de lei.

Ioan Oltean este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Crinuța Dumitrean de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă