27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportPonta: Am încredere în deputaţi în cazul Stan, doar Băsescu are dosarele...

Ponta: Am încredere în deputaţi în cazul Stan, doar Băsescu are dosarele penale şi se poate pronunţa

Liderul USL, premierul Victor Ponta a declarat, luni, că are încredere în deputaţii din Comisia Juridică privind cazul Stan şi că nu se poate pronunţa asupra dosarelor penale, acesta a adăugat că “numai preşedintele Traian Băsescu are dosarele penale” şi se poate pronunţa pe astfel de teme, informează Mediafax.

Întrebat de jurnalişti cum comentează decizia Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor privind cererea justiţiei de arestare a preventivă a deputatului Ion Stan, Ponta a răspuns că nu cunoaşte această decizie, dar are încredere în deputaţii din comisie.

“Am spus foarte clar de la început că nu mă pot pronunţa asupra unui dosar penal, numai preşedintele Traian Băsescu are dosarele penale şi se poate pronunţa. Eu am încredere în deputaţii din Comisia juridică”, a spus Ponta.

Comisa Juridică a Camerei a avizat pozitiv, cu nouă voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, cererea justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă.

Preşedintele Comisiei, deputatul PDL Daniel Buda, a făcut acest anunţ.

El a cerut, de asemenea, grupului PSD să se reunească de urgenţă pentru a emite un punct de vedere pe tema cererii în cazul Stan.

Buda a mai spus că a cerut ca plenul Camerei să se întrunească până miercuri pentru a decide în acest caz.

Ministrul Justiţiei a transmis, marţi, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.

Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, “câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre “un miliard, un miliard două sute”.

Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său, scrie Gândul. În interceptări Ion Stan îi solicită denuntătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, să îl ajute financiar în campania electorală. Denunţătorul a mai precizat procurorilor că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţie în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.

Citeşte şi: Buda, despre decizia în cazul Ion Stan: Plenul s-ar putea întruni miercuri

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă