20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis trage linie. Bilanțul primului mandat

Iohannis trage linie. Bilanțul primului mandat

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a prezentat bilanţul primului mandat la Cotroceni subliniind că în ultimii trei ani s-a încercat acapararea întregului stat român prin şubrezirea justiţiei şi că acţiunile sale pentru a contracara aceste tentative au avut ca rezultat faptul că OUG 13 nu a intrat în vigoare, amnistia şi graţiarea – priorităţi zero pentru PSD nu au fost obţinute, codurile penale nu au intrat în vigoare.

”În ultimii trei ani s-a încercat acapararea întregului stat român prin şubrezirea justiţiei”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, care şi-a prezentat bilanţul primului mandat la Cotroceni, precizând că a dorit să facă această prezentare după alegerile prezidenţiale pentru că bilanţul nu trebuie supus unei politizări inrerente din campania electorală. 

El a spus că bilanţul tuturor acţiunilor sale împotriva acestor încercări vorbeşte de la sine: OUG 13 nu a intrat în vigoare, amnistia şi graţiarea – priorităţi zero pentru PSD nu au fost obţinute, codurile penale nu au intrat în vigoare.

Preşedintele a declarat că a convocat referendumul, iar în toată această luptă i-a avut alături pe români, pe cei din diaspora supuşi unor umilinţe revoltătoare pentru dorinţa de a vota, situaţie de netolerat care a încetat când a cerut vot prin coresondenţă şi 3 zile de vot.

El a amintit de consultările din ianuarie 2015  pentru acordul pentru alocarea a 2% din PIB pentru Armată – o decizie care face din România un partener credibil în NATO

Iohannis a menţionat vizitele la Casa Albă şi întărirea parteneriatului strategic

”Am reuşit ca România să devină un membru respectat al familiei europene”, a precizat preşedintele.

Iohannis a anunţat că şi-a propus o agendă exinsă pentru modernizarea şi recredibilizarea instituţiilor. 

”Am utilizat toate instrumentele constituţionale pentru reforma mecanismelor electorale, a partidelor şi a clasei politice”, a mai spus preşedintele.

Iohannis urmează să depună sâmbătă  jurământul în Parlament pentru al doilea mandat ca preşedinte.

Cele mai citite

Mihai Enache îl întreabă pe Nicușor Dan de unde îi vin banii pentru campania electorală. Ambii sunt candidați la Primăria Capitalei

Mihai Enache, președintele filialei AUR București și candidat la funcția de primar general, l-a întrebat insistent pe Nicușor Dan de unde îi vin banii...

Premierul Ciolacu dă o majorare de salarii de 10 la sută. Prima tranșă e în iunie, când sunt alegerile

Guvernul PSD - PNL, condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu, le oferă unora dintre bugetari o mărire de salarii de zece la sută în...

Șapte decese în focarele de infecție din locuințele sociale

Șapte persoane fără adăpost au murit în ultimii ani din cauza condițiilor inumane din containerele administrate de Primăria Râmnicu Sărat din județul Buzău,...
Ultima oră
Pe aceeași temă