14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialO nouă criză a citostaticelor

O nouă criză a citostaticelor

Situaţie dramatică pentru peste 850.000 de bolnavi de cancer din România care nu-şi mai pot continua tratamentul din cauza lipsei medicamentelor.

Cea mai gravă situaţie este, potrivit Digi24, pentru cei 5.000 de copiii bolnavi de cancer internaţi în spitale. Viaţa multora dintre ei este pusă în pericol pentru că un medicament vital în tratarea bolii lipseşte din România. Cei mai norocoşi îl cumpără din străinătate.

De doi ani, Mirela Florescu se zbate în fiecare lună să-i asigure tratamentul copilului ei în vârstă de patru ani, diagnosticat cu leucemie. Lanvis este medicamentul absolut necesar. Tratamentul nu se găseşte însă nici în spitale, nici în farmacii. Părinţii lui Darius fac tot posibilul să-l aducă din străinătate. Situaţia este critică pentru sute de copii bolnavi de cancer internaţi în spitale. Medicii de la Institutul Fundeni spun că au fost înştiinţaţi de firma producătoare că medicamentul Lanvis nu va mai fi adus în ţară.

„Noi, ultima comandă am făcut-o la Fundeni în iunie, iulie şi de atunci n-am mai primit niciun semn de viaţă de la firma producătoare. Deci situaţia este destul de dramatică pentru aceşti copii şi în general pentru toţi care au nevoie de tratamentul cu Lanvis”, a explicat coordonatorul programului de oncologie de la Institutul Fundeni, Radu Nicolescu pentru Digi24.

„Lanvis nu există în depozitul nostru în acest moment. (Reporter: Şi când ar fi posibil să fie adus?)Este foarte greu de estimat, pentru că din câte ştiu eu, în acest moment, este o problemă de autorizaţie de punere pe piaţă”, a precizat directorul general al distribuitorului de medicamente Farmexpert, Iulian Trandafir.

În total, peste 20 de medicamete pentru tratarea cancerului lipsesc de pe piaţa din România.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cunoaşte situaţia. El a intervenit într-o discuţie pe Facebook şi a explicat care sunt cauzele lipsei de medicamente. „Actuala metodologie de preţuri, lipsa de predictibilitate a politicii medicamentului, deprofesionalizarea instituţiilor centrale şi de la nivelul spitalelor precum și lipsa de flexibilitate a cadrului legal pentru asigurarea medicamentelor esențiale pentru tratamentul corect al mai multor afecțiuni, toate acestea sunt parte a problemei. Măsuri la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al instituţiilor din subordinea au fost deja luate. Măsuri la nivelul politicii medicamentului urmează”, a scris ministrul.

În România, sunt 850.000 de bolnavi de cancer, dintre care 5.000 sunt copii.

Cele mai citite

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...

Atac armat în Londra. Sunt mai multe persoane rănite

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat la Hainault, în estul Londrei, după ce a atacat trecători cu o sabie...

Cotnari, partener oficial de vin al Galei Premiilor Gopo 202

Cotnari, una dintre cele mai prestigioase crame din România, anunță că va fi partener oficial de vin al celei de-a 18-a ediții a Galei...
Ultima oră
Pe aceeași temă