6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialZiua Limbii Române. Se predă în 43 de ţări şi este una...

Ziua Limbii Române. Se predă în 43 de ţări şi este una dintre limbile în care se oficiază slujbe pe Muntele Athos

Miercuri este Ziua Limbii Române. 31 august a fost legiferată ca zi festivă în 2013, pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională.

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos. 

Metodele moderne de comunicare, în care se folosesc excesiv prescurtări, dar şi unele emisiuni de televiziune sau filme, cu exprimare incorectă, deteriorează calitatea limbii române vorbite de populaţie. Cele mai mari probleme sunt la copii, care preiau cu uşurinţă toate greşelile pe care le aud şi care trebuie mereu corectaţi, fenomen care îngreunează munca profesorilor.

Ziua Limbii Române este marcată, astăzi, ca în fiecare an, de autorităţi şi instituţii publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative, consacrate limbii române.
Concerte de muzică populară românească, reprezentaţii de teatru şi recitaluri de poezie se vor desfăşura atât în ţară, cât şi în străinătate, acolo unde există comunităţi mari de români, cum sunt Serbia, Bulgaria sau Ucraina.
Şi în Republica Moldova se sărbătoreşte, astăzi, Ziua Limbii Române, care a devenit limbă de stat în 2013.

Cele mai citite

CP – Răzvan Dincă & Asociații asistă Rapid 1923 SA în victoria privitoare la mărcile „Rapid”

Societatea de avocați Răzvan Dincă & Asociații este mândră să anunțe soluția favorabilă obținută în numele clientului nostru, Fotbal Club Rapid 1923 SA, unul...

Stabilitatea și predictibilitatea, principalele provocări ale investitorilor în 2025

În timp ce la nivel global volatilitatea macroeconomică nu mai reprezintă o provocare majoră, investitorii din România rămân preocupați de stabilitate și predictibilitate, conform...

Aderarea completă a României la Schengen, pe agenda Consiliului JAI din 12 decembrie

O propunere legislativă va fi destinată protecției copiilor în mediul online, obligând platformele digitale să raporteze autorităților cazurile de abuz sexual asupra minorilor Președinția ungară...
Ultima oră
Pe aceeași temă