21 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSportCioloș caută ministru de Interne. Care sunt numele vehiculate

Cioloș caută ministru de Interne. Care sunt numele vehiculate

Premierul Dacian Cioloș are în vedere mai multe variante pentru ocuparea portofoliului de ministru de Interne, rămas vacant după demisia lui Petre Tobă. Unul dintre numele vehiculate neoficial este cel al lui Dragoș ­Tudorache, șeful Cancelariei premierului Cioloș.

Nu este însă clar dacă Tudorache este dispus să părăsească postul de la Cancelarie, de unde influențează din umbră deciziile Guvernului. În aceste condiții, s-a vehi­culat varianta ca Tudorache să fie ministru de Interne interimar, timp de 45 de zile. În acest fel, el ar putea fi în continuare și șeful Cance­lariei premierului. De altfel, Tudorache a mai ocupat interimar și funcția de mi­nistru al Comunicațiilor.

Citește și:  ANALIZĂ. Ministerul Penal de Interne?

Un alt nume luat în calcul este cel al lui Constantin Dudu Ionescu, consilier pe probleme de securitate al președintelui Klaus Iohannis. El a mai fost ministru de Interne sub guvernarea CDR, când a preluat portofoliul în urma ultimei mineriade din 1999, fiind ministru din ianuarie până în decembrie. Nu este însă clar dacă Dudu Ionescu este dispus să preia portofoliul. În fine, o variantă de rezervă ar fi numirea lui ­Mihnea Motoc, ministrul Apărării, ca ministru interimar de Interne.

Postul de ministru al Afacerilor Interne a rămas vacant joi, în urma demisiei lui Petre Tobă, după ce procurorii DNA au cerut aviz preşedintelui pentru începerea urmăririi penale pe numele ministrului în dosarul privind fapte de corupţie la DIPI. ­Premierul Dacian Cioloş a acceptat joi seară demisia lui Petre Tobă din funcţia de mi­nistru al Afacerilor Interne şi va înainta preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru MAI până azi.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului: doi ucraineni, găsiți epuizați la peste 1.700 de metri altitudine

Cei doi se aflau într-o stare avansată de oboseală și aveau nevoie de ajutor medicalDoi cetățeni ucraineni care au intrat ilegal în România prin...

Tragedie la Berlin: o mașină a intrat în mulțime la Gay Pride

Incidentul s-a soldat cu un mort și 16 persoane rănite, după ce un vehicul utilitar a pătruns în zona unde se aflau participanții la...

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului: doi ucraineni, găsiți epuizați la peste 1.700 de metri altitudine

Cei doi se aflau într-o stare avansată de oboseală și aveau nevoie de ajutor medicalDoi cetățeni ucraineni care au intrat ilegal în România prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă