23.3 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialA doua moarte a PNL

A doua moarte a PNL

Pe 17 octombrie 2012, Arena Naţională a fost scena unui ritual de trecere: îngroparea tradiţiei ultimului partid istoric şi primirea PNL într-un PSD mai mare numit USL.

Intrarea în campania electorală s-a făcut în forţă. Înţelegem din discursul lui Crin Antonescu de pe Arena Naţională că aceas­ta a şi fost intenţia USL: „o mişcare de forţă”. „Forţa raţiunii” era sloganul prezent pe afi­şele PNL din 1990. „Forţa lip­sei de raţiune” ar putea fi sloganul din 2012. Dar nu se va întâmpla asta pentru că PNL nu mai are afişe cu siglă proprie, PNL pare a fi căzut definitiv în braţele largi ale PSD. Demonstraţia de forţă de pe stadion este bomboana de pe o colivă pre­gătită de mai mult timp.

Nu vorbesc aici despre o alianţă politică sau guvernamentală, calitatea unor can­di­daţi comuni sau adoptarea lui George Be­cali. Nu este vorba despre toate acestea, pentru că PNL în istoria lui postcomunistă le cam făcuse deja pe toate. E momentul să ne reamintim succesiunea de mici tră­dări de sine sau ale altora. De la gesturile stranii ale lui Câmpeanu din 1992 până la ruperea CDR, de la epurarea unor foşti şefi de partid care contribuiseră decisiv la reunificarea partidului până la ruperea Alianţei D.A. (ce recidivă semnificativă!) şi, mai ales, promovarea unor politici po­pu­liste, cum a fost creşterea pensiilor din 2007-2008 şi creşterea numărului de bu­getari în aceeaşi perioadă. Când Mariana Câmpeanu ajungea una dintre principalele voci şi unul dintre principalii miniştri ai liberalilor, devenea deja imposibil să dis­tingi între PNL şi partea cea mai socialist-iliesciană a PSD.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă