15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechPrimarul din Istanbul susține că noul canal peste Bosfor, dorit de Erdogan,...

Primarul din Istanbul susține că noul canal peste Bosfor, dorit de Erdogan, aduce riscuri uriașe

Primarul orașului Istanbul, cel mai mare din Turcia, a calificat, miercuri, planul noului canal, promovat de președintele Erdogan, drept “un proiect dezastruos”, informează agențiile de presă occidentale.

Planul noului canal dintre Marea Neagră şi Marea Marmara prevede realizarea unei artere navigabile cu o lungime de 45 de kilometri (circa 28 de mile marine) şi o lăţime de 400 de metri, a cărui construcţie ar urma să fie finalizată în anul 2023.

Utilitatea acestei construcții derivă din necesitatea descongestionării Strâmtorii Bosfor, care este una dintre cele mai aglomerate din lume, și mai ales de reducere a riscurilor produse de apropierea prea mare dintre navele care transportă mărfuri periculoase, cum ar fi produsele petroliere.

Pe de altă parte, activiștii de mediu, ale căror argumente sunt invocate de primarul din Istanbul, avertizează că o asemenea construcție va distruge milioane de metri pătraţi de pădure şi de terenuri agricole din zona orașului Istanbul și va distruge sursele de apă potabilă ale acestui oraș cu opt milioane de locuitori.

Criticile primarului din Istanbul la adresa proiectului dorit de Erdogan apar în contextul în care primarul Ekrem Imamoglu nu face parte din partidul lui Erdogan ci reprezintă Partidul Republican al Poporului (CHP), de opoziţie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă