Premierul Dacian Cioloș a subliniat marți că România recunoaște „pe deplin responsabilitatea comună” pentru gestionarea afluxului mare de refugiați, susținând totodată că este nevoie de o serie de măsuri urgente pentru a rezolva această criză, relatează trimisul special al AGERPRES, Doroteea Purcărea.
„România recunoaște pe deplin responsabilitatea comună de a gestiona afluxul mare de refugiați. Există diverse posibilități, resurse și politici pentru a răspunde acestei provocări, precum există și diferite forme de a contribui la eforturile comune ale comunității internaționale. În acest context, România a crescut treptat contribuția sa pe mai multe planuri în domeniul umanitar, atât ca donator, cât și ca țară de relocare. Prin eforturile sale, România a căutat să atenueze presiunea umanitară prin furnizarea de contribuții financiare pentru organizațiile umanitare internaționale, cum ar fi: Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), Agenția ONU de Ajutorare a Palestinienilor Refugiați din Orientul Apropiat (UNRWA) și Programul alimentar mondial”, a afirmat prim-ministrul, în discursul său rostit în cadrul summitul liderilor privind criza globală a refugiaților, organizat de SUA alături de Canada, Etiopia, Germania, Iordania, Mexic si Suedia, care are loc la New York marți.
Cioloș a mai arătat că România a acordat ajutor umanitar bilateral Turciei, Iordaniei, Libanului, Irakului și Afganistanului, precizând că țara noastră a oferit refugiaților „adăpost temporar” în Centrul de Tranzit de Urgență situat la Timișoara.
„De la înființarea sa în 2008, această facilitate a oferit asistență pentru mai mult de 2.000 de refugiați în timp ce cazurile lor au fost prelucrate pentru relocarea ulterioară. În ceea ce privește oportunitățile de educație și angajare legală, România oferă tuturor copiilor cetățenilor străini care beneficiază de protecție aceleași drepturi la educație care se aplică copiilor români prin lege”, a precizat prim-ministrul român.
Acesta a insistat și asupra faptului că luna trecută Guvernul a trimis Parlamentului „un nou proiect de lege, care va crea un nou cadru de cooperare pentru dezvoltare și ajutor umanitar, îmbinând în mod inovator umanitarul, dezvoltarea și instrumentele financiare”.
„Procesul de revizuire a politicilor relevante în România se bazează pe convingerea că cel mai eficient mod de a face față crizei refugiaților este acela de a aborda cauzele sale principale și pentru a sprijini țările de origine ale refugiaților și țările de tranzit. În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a sprijinit răspunsul coordonat al Uniunii, de a participa la procesul de transfer și de realocare pe bază de voluntariat”, a susținut Dacian Cioloș.
De asemenea, premierul a amintit că „România contribuie în mod substanțial, cu resurse umane și mijloace tehnice la controlul de frontierelor, precum și la operațiunile de căutare și salvare în Marea Mediterană”, precizând că, în 2016, 49 de experți naționali în materie de azil au fost detașați la FRONTEX și la Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA).
„Prin aceste eforturi, ne menținem angajamentul față de cauza noastră umanitară comună, aceea de a răspunde crizei refugiaților”, a conchis Dacian Cioloș.