Cristian Sima, fostul şef al Bursei din Sibiu, despre care se ştie că a fugit din ţară în urmă cu 12 zile cu banii clienţilor săi celebri, scrie, într-una dintre cele două scrisori trimise vineri, că după ce a discutat timp de cinci minute cu Marie Rose Mociorniţă l-a întrebat dacă îşi iubeşte soţia.
„Marie Rose Mociorniţă: am cunoscut-o prin Robert Turcescu la cererea mea datorită faptului că mă fascina inteligenţa şi mai ales coerenţa ei în exprimările televizate. Am invitat-o la masă, la prânz la Trattoria Romă. După 5 minute m-a întrebat dacă-mi iubesc soţia. Îmi este jenă să va relatez răspunsul meu, a fost tăios, dar nicidecum bădăran. A devenit clientă odată cu Robert Turcescu.
Turcescu nu mi-a trimis niciun ban pentru că şi-a cumpărat maşină sau s-a răzgândit. Doamna însă mi-a trimis 10.000 de euro şi a castigat în cîteva luni cam 20% şi şi-a retras banii. Cu Marie Rose am avut două discuţii: am sfătuit-o să-şi vândă toate acţiunile la FP în prima zi de cotare la bursă chiar dacă vor creşte şi să nu mai vină la birou cu căţeluşa pentru că e nepoliticos.
De când şi-a retras banii m-am mai văzut cu Doamna la o televiziune şi era furioasă că acţiunile FP nu sunt 1 ron ci chiar scad şi Dansa a fost despăgubita cu 1 ron. Nu m-am lăudat niciodată că mi-a fost clientă dar singură a declarat la tv că am sfătuit-o să vândă cît mai repede FP. Cei doar 60 de clienţi ai mei mă îndoiesc că au oprit-o pe stradă s-o întrebe dacă să investească banii la Sima. De ce sunt escroc şi bădăran?……a vous messieurs”, potrivit unui al doilea document atribuit lui Cristian Sima.
Citeşte prima parte a scrisorii atribuite lui Cristian Sima: Scrisoare ATRIBUITĂ FUGARULUI Cristian Sima: Recunoaşte că a PIERDUT banii clienţilor şi se afla într-un avion deasupra ATLANTICULUI
Vineri dimineaţă, jurnalistul Radu Soviani a pblicat pe blogul personal prima scrisoare a lui Cristian Sima, în care fostul şef al Bursei din Sibiu recunoaşte că a fugit cu banii clienţilor săi şi că se află într-un avion deasupra Atlanticului.
România liberă redă integral completarea scrisorii atribuite lui Cristian Sima:
„Din cauza diferenţei de fus orar nu am asistat în direct la propria mazilire media. Este surprinzător cum sunt analizat de psihologi care nu m-au cunoscut în viaţă lor şi de analişti gata oricînd să-şi dea cu părerea despre oricine şi orice. Când încă mai frecventam asiduu platourile televiziunilor refuzăm constant să fiu declarat analist economic, uzitind de butadă: Care este deosebirea între un analist şi Dumnezeu? Dumnezeu nu se crede analist. Au existat însă şi cîteva personaje pe care le-am cunoscut mai bine şi ale căror reacţii aş vrea să le comentez.
1. Marie Rose Mociorniţă: am cunoscut-o prin Robert Turcescu la cererea mea datorită faptului că mă fascina inteligenţa şi mai ales coerenţa ei în exprimările televizate. Am invitat-o la masă, la prânz la Trattoria Romă. După 5 minute m-a întrebat dacă-mi iubesc soţia. Îmi este jenă să va relatez răspunsul meu, a fost tăios, dar nicidecum bădăran. A devenit clientă odată cu Robert Turcescu.
Turcescu nu mi-a trimis niciun ban pentru că şi-a cumpărat maşină sau s-a răzgândit. Doamna însă mi-a trimis 10.000 de euro şi a castigat în cîteva luni cam 20% şi şi-a retras banii. Cu Marie Rose am avut două discuţii: am sfătuit-o să-şi vândă toate acţiunile la FP în prima zi de cotare la bursă chiar dacă vor creşte şi să nu mai vină la birou cu căţeluşa pentru că e nepoliticos.
De când şi-a retras banii m-am mai văzut cu Doamna la o televiziune şi era furioasă că acţiunile FP nu sunt 1 ron ci chiar scad şi Dansa a fost despăgubita cu 1 ron. Nu m-am lăudat niciodată că mi-a fost clientă dar singură a declarat la tv că am sfătuit-o să vândă cît mai repede FP. Cei doar 60 de clienţi ai mei mă îndoiesc că au oprit-o pe stradă s-o întrebe dacă să investească banii la Sima. De ce sunt escroc şi bădăran?……a vous messieurs.
2. Cosmin Guşă: l-am cunoscut în platourile tv şi într-o zi, în plină campanie electorală pentru preşedenţie în 2009, m-a invitat la masă la Quattro Stagioni în piaţa Charles de Gaulle. Mi-a spus că va fi şeful de campanie a lui Geoană şi caută susţinători. Ţinta era hotnews. I-am explicat că nu mă amestec în politică editorială, sunt doar acţionar al site-ului cu pricina şi i-am spus cinstit că nu îmi place Geoană şi între două rele aleg să votez cu Băsescu.
Evident eram cu laptopul conectat la bursă dar nu i-am propus să devină client, ba dimpotrivă i-am explicat ce riscuri presupune tranzacţionarea în marjă aşa cum a şi recunoscut la Realitatea tv azi. La sfârşit i-am dat un material scris de mână despre cum ar trebui România să se împrumute masiv înainte de explozia crizei datoriei suverane şi i-am prognozat că în cîţiva ani toată finanţa mondială va fi o schema ponzi globală din care cel mai bine la sfârşit vor ieşi cei foarte îndatoraţi.
Acelaşi material i l-am dat şi lui Traian Băsescu prin Alexandra Gătej şi mai apoi mult mai detaliat prin Cătălin Predoiu şi Iulian Fota (voi ataşa o copie şi aici când mă voi hotărî să mă leg din nou la server). În decembrie acelaşi an am apelat la Cosmin Guşă pentru a mă ajuta să fac rost de sânge pentru tatăl meu care era pe moarte la spitalul coltea şi îi mulţumesc că a făcut-o.
În acelaşi moment am fost ajutat cu sânge de donaţiile angajaţilor de la ziarul bursa şi de la wbs. Tata, Geoană şi soacra lui Geoană, Magda Barb, vor mai apărea aici la momentul campaniei din 2009 din cauza unei răzbunări hilare venită pentru un eveniment din anii 50. Guşe m-a mai sunat acum un an, era la Sibiu şi vroia să mă vadă dar întîlnirea nu a mai avut loc şi nu ştiu ce vroia.
3. Radu Soviani: de multe ori nu am fost de acord cu ideile lui şi ne-am disputat în direct. Ultima oară, în timpul referendumului i-am trimis chiar cîteva sms-uri ‘dure’ şi recunosc că mă aşteptam să fie primul care strigă hoţul, escrocul! N-a fost aşa, am rămas bulversat de reacţia lui pe blog. Îmi cer scuze pentru ce am gândit.
Recunosc că m-am iludat cu ideea că măcar unul dintre clienţii care au cîştigat în aceşti 15 ani va ieşi să-mi ia apărarea şi să recunoască că a cîştigat. Nimeni, cu excepţia lui Marian Duşan (asupra căruia voi reveni) nu a plecat de la wbs cu bani mai puţini decît a venit. S-ar putea bănui o schema ponzi, de fapt am fost deja acuzat, dar oare ce schema ponzi poate funcţiona 15 ani cu doar 60 de clienţi? Sau nu cumva neplata impozitelor pe câştig îi sperie azi pe mulţi? Sau poate provenienţa fondurilor?Vreau să afirm de la început că tot ce voi poveşti aici, deşi acum se bazează doar pe memoria mea, poate fi probat cu extrase swift-uri şi chiar înregistrări audio. Nu le-am făcut ca să şantajez pe cineva dar cum am trăit pe marginea lamei de ras mă aşteptăm să sfârşesc că Nick Leesson sau Jesse Livermore şi ştiam că la un moment dat voi avea nevoie de probe dacă nu pentru justiţie, măcar pentru posteritate.
Există şi un episod hilar aici, deşi numai de glume nu îmi arde mie la ora asta şi nici clienţilor care mai au de recuperat din capitalul iniţial. La un moment, când eram încă în relaţii amicale cu Florian Goldstein, alias Make m-am oferit să-i pun toţi dinţii (şi avea…. mulţi… aproape toţi) pe cheltuiala mea la Danish Dental Clinic de pe stradă Batiştei 11, în fostul sediu al lui wbs românia, culmea, la vărul meu doctorul Cornel Rădulescu.
Make este foarte mândru de dinţii lui şi i-a făcut clinicii publicitate în ziarul… Bursa…. că să nu se simtă dator, publicitate cu poza lui cu dinţi. În preziua articolului cu acuzaţia că-l şantajez (nu a spus cu ce vroiam să-l şantajez, sper că nu cu radiografiile dentare) Make avea o parte a lucrării la reparat şi s-a grăbit să-şi recupereze dinţii înainte de a publică articolul.
Îi era frică să nu fugă Sima cu dinţii peste graniţă, sau poate de aceea nu vroia să-mi răspundă la telefon: Make nu ţi-am cerut nimic pentru dinţi şi nici nu îţi voi cere vreodată, să fii sănătos şi să mănînci cu poftă şi să continui să îi ascuţi pe mine. În toată povestea asta Make are un rol determinant, voi reveni asupra, dar el măcar a recunoscut cu nonsalantă că nu e evreu sau creştin, e ateu, adică fără de Dumnezeu. Nu ştiu dacă cineva îmi va putea ierta păcatele dar eu măcar am cui să cer iertare.
4. Tudor Chirilă: Îmi număr prietenii pe degetele de la o mână şi tudor ocupă unul din ele. Am rămas profund surprins că are dubii asupra mea. Am rămas surprins şi că v-a spus că s-a retras din bursă uitând să spună dacă a câştigat sau pierdut şi cum. Dar cel mai surprins am fost cînd i-am trimis aceste rânduri rugându-l să le publice pe blog. Mi-a transmis răspunsul: De ce să le public? Oamenii de onoare ‘din Yakuza’ îşi tăiau un deget la intrare. Eu oare îl voi tăia la ieşirea din scenă? Am ascultat şi declaraţiile Irinei Scrotter şi ale lui Daniel Dăianu dar cum ei sunt personaje principale în povestea Sibex 2008-2012 voi ajunge şi acolo. Amîndoi nu au retras niciun ban din capitalul iniţial şi sper cu toată convingerea că le voi restitui capitalul.
Se vehiculează şi ideea că am lichidat totul în România şi am fugit. Nu numai că nu am lichidat dar chiar am cumpărat 450.000 acţiuni sibex acum 3 săptămîni cu un credit la bancă pentru care am pus gaj o casă de 217k euro. Singurele acţiuni pe care le-am vândut au fost cele de la hotnews cu banii încasaţi plătind cîţiva clienţi. Hotnews am vândut pentru că de aici cred că mi s-a tras sfârşitul. S-ar putea să mă înşel. Cel care le-a cumpărat nu m-a forţat cu nimic şi îi dorec cît mai multe succese. Daniel Dăianu m-a avertizat în multiple rânduri că nu se pot face afaceri cînd eşti acţionar în media. Poate doar în România nu! Oricum nu regret nimic din aventură Hotnews şi aş repetă-o din nou cu un şi mai mare entuziasm.
Dacă şi mâine voi trăi voi continua să scriu”.