13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialFanii „U" Cluj, din nou în stradă

Fanii „U” Cluj, din nou în stradă

După anunţul managerului Universităţii Cluj, Anamaria Prodan, de revenire la formaţia pe care a părăsit-o pentru câteva zile, fanii „şepcilor roşii” au organizat un nou miting împotriva conducerii echipei. Deşi liderii suporterilor sperau la o prezenţă destul de numeroasă, doar aproximativ 500 de suporteri s-au strâns pe bulevardul Eroilor din centrul oraşului, în jurul orei 17:30. După ce au scandat minute în şir împotriva Anamariei Prodan, a acţionarului majoritar, Ioan Mărginean, precum şi a fostului finanţator, Florian Walter, fanii s-au îndreptat în marş către Prefectură şi Primăria Cluj.

 

Au blocat traficul

Peste o oră a durat, însă, drumul fanilor până la municipalitatea clujeană, care s-au oprit în dese rânduri pe traseu pentru a scanda chiar şi trivialităţi la adresa conducătorilor „şepcilor roşii”. Acompaniaţi de claxoanele şoferilor iritaţi în trafic, suporterii s-au aşezat pe asfalt în faţa primăriei clujene, la fel cum au făcut şi în precedentul astfel de miting organizat luna trecută. În cele din urmă, după ce au strigat „Emil Boc fă ceva că aprindem primăria”, sau „Uioreanu şi cu Boc, un ţăran şi un dobitoc”, cu referire şi la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, fanii s-au îndreptat din nou către bulevardul Eroilor. Acolo, după aproape trei ore de la startul mitingului, suporterii au pus capăt protestului, cu speranţa că autorităţile locale vor găsi un investitor care să preia echipa din mâinile Anamariei Prodan.

 

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă