33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialŞi-a ucis prietenul care vroia să îl ajute

Şi-a ucis prietenul care vroia să îl ajute

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea lui Andrei Mistreanu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Totodată, în cursul zilei de duminică, procurorii au solicitat magistraţilor Tribunalului Tulcea arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de judecători, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele său.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în seara zilei de 5.10.2012, în jurul orei 20.00, Andrei Mistreanu (36 ani) a consumat băuturi alcoolice împreună cu victima C.M. (45 ani), la un cetăţean din satul în care domiciliau amândoi. Deoarece inculpatul şi victima, pe fondul consumului de alcool, au devenit gălăgioşi, proprietarul imobilului le-a solicitat să părăsească curtea. Victima, C.M., s-a oferit să-l sprijine pe inculpat şi să-l ducă până la domiciliul acestuia, întrucât acesta era în stare avansată de ebrietate.

La un moment dat, pe stradă, victima i-a spus amicului său că nu poate să-l mai ducă. Inculpatul, crezând că victima intenţionează să-l abandoneze şi apoi să se întoarcă la locuinţa de unde au plecat, s-a supărat şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, doborând-o la sol, după care, pentru a fi sigur, a strâns victima de gât, leziunile cauzate ducând la deces. Cercetările continuă, cu inculpatul în stare de arest, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirea răspunderii penale. 

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

VIDEO. Elena Lasconi a câștigat șefia USR și a ieșit cu un discurs a la Diana Șoșoacă

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat din primul tur alegerile pentru funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR), iar primul său discurs...
Ultima oră
Pe aceeași temă