16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialNumărul de studenţi s-a înjumătăţit în România. Suntem mult sub media europeană

Numărul de studenţi s-a înjumătăţit în România. Suntem mult sub media europeană

România are şanse mici să atingă ţinta propusă pentru 2020, respectiv 27% din populație cu studii superioare. Țara noastră înregistrează o scădere „dramatică“ a numărului de studenți, pe fondul faptului că oricum suntem sub media europeană în privința absolvenților de învățământ superior, a declarat președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu.

„În percepția publică sunt prea mulți studenți, ceea ce este o aberație. Toată lumea își dă cu părerea la politica educațională. Suntem mult sub media europeană. Avem ca țintă asumată de România în parteneriat cu UE atingerea unei ponderi de 27,6% de absolvenți de învățământ superior în anul 2020. Din grupa de vârstă 30-34 ani suntem la 23%. Avem o scădere dramatică a numărului de studenți, practic o înjumătățire în ultimii ani, dar noi ne facem că nu vedem că ținta pe care ne-am propus-o pentru 2020 este practic imposibil de atins. Nu poți să transformi o descreștere dramatică și continuă într-o creștere în 2020. Este imposibil acest lucru, este un nonsens“, a afirmat Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres, la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Studenților din România.

Acesta a pledat pentru o creștere a finanțării pe Educație astfel încât în 2020 să se ajungă la 6% din PIB, adăugând că în România nu există o reglementare coerentă în domeniu.

Președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Iordan Predescu, a afirmat, la rândul său, că în România sunt extrem de puțini studenți.

„Pare anormal că mass-media spune că avem prea mulți studenți. Eu spun că avem extrem de puțini studenți și că efortul financiar făcut de întreaga societate pentru a învăța cât mai mulți tineri la nivel superior pentru a face față cerințelor pieței muncii este pur și simplu evident“, a arătat Iordan Predescu.

Profesorul a afirmat că, în prezent, studentul este altul decât cel tradițional, de acum 20-30 de ani, și acest lucru generează un alt tip de învățământ, care trece de la cel centrat pe profesor la cel centrat pe student.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă