20 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialPreda şi Macovei, nominalizaţi de PE pentru două premii importante

Preda şi Macovei, nominalizaţi de PE pentru două premii importante

Prim-vicepreşedintele PDL, Cristian Preda, a scris pe blogul personal că „The Parliament Magazine” l-a nominalizat la premiul pentru anul 2012, în secţiunea „dezvoltare”, potrivit adevarul.ro

„Reamintesc că sunt membru supleant al comisiei parlamentare cu acelaşi nume. Pe lista scurtă, numele meu figurează alături de cel al luxemburghezului Charles Goerens, un foarte bun prieten al României din grupul liberal, ca şi de cel al irlandezului Gay Mitchell, membru PPE şi candidat la ultimele alegeri prezidenţiale din ţara sa”, precizează Preda.

Potrivit liderului PDL, la secţiunea „justiţie şi libertăţi civile” este nominalizată şi Monica Macovei.

Câştigătorii se vor alege pe baza votului membrilor Parlamentului European, iar rezultatul se va face public pe 25 septembrie, în cadrul unei ceremonii organizate la Bruxelles.

Cele mai citite

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă