33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecialPoliția din Peru a confiscat 30 de milioane de dolari și 50.000...

Poliția din Peru a confiscat 30 de milioane de dolari și 50.000 euro falși și a arestat 49 de persoane

Poliția Națională din Peru (PNP) a arestat 49 de persoane, între care doi ecuadorieni, și a confiscat 30 de milioane de dolari și 50.000 de euro în bancnote contrafăcute, în cea mai mare operațiune de acest tip din istoria țării, a informat miercuri ministerul de interne de la Lima, citat de agenția EFE, preluată de Agerpres.

Operațiunea a avut loc în zorii zilei de marți și a permis confiscarea banilor falsificați, precum și reținerea a 32 de bărbați și 17 femei, toți acuzați ca făcând parte din diferite organizații criminale.

Potrivit informațiilor oficiale, aceste grupări au format o rețea mafiotă care desfăcea enorme cantități de bani falși în afara țării prin poștă și folosirea de persoane pentru transport.

La operațiune, derulată de Divizia Antifraudă a Direcției de Investigații Penale a PNP, au participat mai mult de o mie de agenți, care au intervenit în 45 de imobile din Lima, dar și în cinci proprietăți din Tumbes și una din Sullana, orașe din nordul țării. De asemenea au fost făcute raiduri în două închisori din Lima.

Comunicatul a indicat că poliția a început să investigheze în urmă cu opt luni presupusa organizație criminală, prin intermediul ascultărilor legale, identificarea celulelor din penitenciare cu comunicații telefonice și supravegherea și urmărirea persoanelor.

Poliția a confiscat totodată trei pistoale, o grenadă de război, veste antiglonț și nouă echipamente folosite pentru falsificarea de bancnote.

Ministerul peruan de interne a explicat că, deși SUA erau principala destinație a trimiterilor ilegale, PNP a stabilit că rețeaua avea conexiuni în Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia, Bolivia, Chile, Argentina, Uruguay, Paraguay și țări din Uniunea Europeană.

Din acest motiv, a continuat ministerul, cheia reușitei a fost schimbul de informații și asistența tehnică a serviciului secret nord-american și Europol.

“Cooperarea instituțiilor menționate a fost importantă pentru punerea în aplicare a transferului controlat de dolari falși în Boston (SUA) și în Cúcuta (Columbia)”, a informat sursa citată.

Cei reținuți rămân în custodia anchetatorilor pentru a aprofunda cercetările asupra presupusei comiteri de delicte contra ordinii financiare și monetare prin modalitatea falsificării, transportului și distribuției de monedă națională și străină pe scară largă.

Cele mai citite

Mai multe trenuri înregistrează întârzieri

Mai multe trenuri înregistrează astăzi întârzieri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile ce au condus la căderi de copaci în gabaritul căii ferate şi la...

Ce prevede legea salariului minim european

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie...

Rusia – Ucraina, ziua 852: Țara vecină anunță întreruperi de curent pe întreg teritoriul

Ucraina prevede întreruperi parţiale de curent electric pe tot parcursul zilei de astăzi în întreaga ţară, a anunţat operatorul Ukrenergo, explicând că reţeaua cunoaşte...
Ultima oră
Pe aceeași temă