12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportKlaus Iohannis l-a felicitat pe Alexander Van der Bellen pentru câştigarea alegerilor...

Klaus Iohannis l-a felicitat pe Alexander Van der Bellen pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale în Austria: Sunt convins că vom putea aprofunda și intensifica cooperarea noastră politică și economică

Klaus Iohannis i-a transmis, luni, un mesaj de felicitări, preşedintelui federal ales al Austriei, Alexander Van der Bellen, exprimându-şi convingerea că o cooperare politică şi economică dintre cele două state va fi aprofundată şi intensificată.

"România și Austria sunt legate printr-o îndelungată și apropiată relație de prietenie, care are ca fundament parteneriatul în cadrul Uniunii Europene și o strânsă cooperare economică. Plecând de la aceste premise, sunt convins că vom putea aprofunda și intensifica cooperarea noastră politică și economică", afirmă șeful statului în mesajul adresat lui Alexander Van der Bellen, în urma rezultatului alegerilor prezidențiale din Austria.

Iohannis este încrezător că alături de noul lider pro-UE, vor fi găsite cele mai bune soluții privind viitorul proiectului comun european.

"Contextul internațional și european este marcat de numeroase provocări la adresa stabilității și consolidării Uniunii Europene. Întărirea Uniunii Europene în interesul cetățenilor noștri și pe baza principiilor democrației liberale, statului de drept, drepturilor omului, toleranței și nediscriminării reprezintă obiective comune majore. Sunt încrezător că împreună vom putea găsi cele mai bune soluții care să asigure viitorul proiectului comun european", afirmă șeful statului român.

Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă