13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCioloș: Taxele și impozitele se pot plăti online. Oamenii nu trebuie să...

Cioloș: Taxele și impozitele se pot plăti online. Oamenii nu trebuie să mai consume timp și nervi la ghișee

Plata taxelor și impozitelor se poate face online, începând de miercuri, a anunțat premierul Dacian Cioloș, precizând că, în era digitală, oamenii nu trebuie să mai consume “timp și nervi” la ghișee, informează Agerpres.

“După mulți ani de pași insuficienți în direcția simplificării relației dintre cetățean și stat, de azi, plata taxelor și impozitelor se poate face online, prin ghișeul.ro. În era digitală oamenii nu trebuie să mai consume timp și nervi pe la ghișee. Acesta a fost scopul măsurilor de debirocratizare și digitalizare pe care le-am gândit în acest an”, a scris premierul Cioloș, miercuri seară, pe pagina sa de Facebook.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost înrolată, începând de miercuri, în platforma ghiseul.ro, astfel încât plățile către Fisc se vor putea efectua online, a anunțat miercuri Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Conform sursei citate, contribuabilii persoane fizice pot efectua online plata taxelor și impozitelor pe care le datorează către ANAF, cum ar fi: impozit pe venituri din salarii sau din folosința bunurilor, impozitul pe venituri din dividende, dobânzi, premii, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală sau din activități agricole.

“Totodată, pot fi plătite online contribuțiile pentru asigurări sociale de stat datorate de asigurați dar și de angajatori, cât și amenzile judiciare”, se mai arată în comunicat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă