12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialAfacerea din Sfax. Hamas acuză Mossadul că a ucis un specialist în...

Afacerea din Sfax. Hamas acuză Mossadul că a ucis un specialist în drone, islamist, care comanda programul avioanelor fără pilot

Un tunisian specialist în aeronautică, responsabil cu programul dronelor al Hamasului palestinian, a fost asasinat  la Sfax în condiţii misterioase.

Tunisia nu este obişnuită cu execuţiile politice şi când s-a aflat de asasinarea la Sfax a lui Mohamed Zouari, inginer tunisian de 49 ani, specialist în drone, suspiciunea unei operaţiuni de lichidare a inflamat reţelele sociale. Modul de operare – 20 de gloanţe trase, recurgerea la pistolete silenţioase şi profilul victimei, un fost islamist tunisian care s-a alăturat cauzei palestiniene, nu cadrează deloc cu o afacere de drept comun.

Sâmbătă seara, o parte a misterului s-a risipit odată cu confirmarea, în Gaza, de către aripa militară a Hamas, Brigăzile al Qassam, a apartenenţei lui Mohamed Zouari la mişcare, căruia i se alăturase în urmă cu zece ani. Într-un comunicat, Brigăzile al-Qassam admit că tunisianul asasinat a fost unul din comandanţii care supervizau proiectul avioanelor fără pilot.

Hamas promite că sângele comandantului nu s-a vărsat inutil şi cheamă naţiunile arabe să „taie mâna trădătoare şi laşă a inamicului sionist”, responsabil de această operaţiune. Adică, Mossadul ar fi comanditarul asasinatului, potrivit mişcării palestiniene.

În Tunisia, unde cauza palestiniană a beneficiat mereu de un curent puternic de simpatie, asasinatul a iscat emoţie puternică şi într-un comunicat, Ennahda, parte importantă în coaliţia guvernamentală din Tunisia, estima că asasinarea lui Zouari „ameninţă stabilitatea ţării”.

Zouari a fost un simpatizant al partidului şi a părăsit Tunisia în 1991, când a debutat valul de represiune al regimului lui Zine al Abiddine Ben Ali contra militanţilor Ennahda, plecând în Siria.

Guvernul tunisian nu a reacţionat oficial la acuzaţiile lansate de Hamas privind implicarea Mossadului pe solul tunisian.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, opt tunisieni au fost arestaţi şi alţi doi suspecţi, un tunisoan şi un belgian de origine marocană, sunt căutaţi şi au fost descoperite şi sechestrate patru vehicule şi două pistoale dotate cu sistem silenţios.

Operaţiunea „Picior de lemn”

Mossad a fost în mod regulat suspectat în trecut de operaţiuni speciale în străinătate pentru eliminarea specialiştilor care furnizau Hamasului şi Hezbollahului tehnologii militare avansate, fără a uita experţi iranieni în domeniul nuclear. Unul din cazurile celebre a fost eliminarea comandantului Hezbollah, Hassan Lakkis, în apropiere de Beirut, în 2013.

Dacă implicarea Mossadului în asasinarea lui Zouari se va dovedi exactă, nu va fi vorba despre prima implicare a Israelului în Tunisia. La 16 aprilie 1988, Khalil Al Wazir, cunoscut sub numele Abu Jihad, atunci numărul doi al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, a fost ucis în reşedinţa sa din Sid Bousaid, în nordul Tunisului, unde se refugiase.

Doi ani şi jumătate mai târziu, o intervenţie militară în periferia Tunisului a distrus Statul Major al OEP, care se exilase după ce a trebuit să evacueze Beirutul, în 1082. Botezat de israelieni „Picior de lemn”, raidul aerian a costat viaţa a 68 persoane, 50 palestinieni şi 18 tunisieni.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă