27.1 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialCum va fi vremea marți și miercuri

Cum va fi vremea marți și miercuri

Temperaturile se vor situa peste mediile multianuale, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade, izolat în centrul ţării şi 9…10 grade în sud, iar cele minime între -7 şi 3 grade, informează ANM.

MARŢI ÎN ŢARĂ

Cerul va fi mai mult noros în vest, centru şi nord, iar în rest înnorările vor fi temporare. La munte va ninge, local în cursul zilei, dar pe arii extinse şi izolat însemnat cantitativ spre seară şi noaptea, iar vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari pe creste, unde va depăşi la rafală 70…80 km/h spulberând şi viscolind zăpada. Precipitaţii în general slabe, mixte ziua şi predominant sub formă de ninsoare noaptea se vor semnala în Maramureş, Transilvania şi Crişana şi local în Banat şi în jumătatea de nord a Moldovei, iar în regiunile sud-estice, cu precădere în prima parte a zilei, vor fi mai ales ploi. Izolat vor mai fi condiţii de polei. Vântul se va intensifica şi în zonele mai joase de relief, temporar cu peste 50…55 km/h în sud-vestul, centrul şi nord-estul teritoriului. În prima parte a zilei, pe arii restrânse, îndeosebi în sud, va mai fi ceaţă.

MARŢI LA BUCUREŞTI:

Cerul va fi temporar noros şi trecător, îndeosebi în prima parte a zilei, vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va fi mai ridicată decât în mod obişnuit la această dată, astfel încât maxima se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar minima va fi de -3…-1 grad. 

MIERCURI ÎN ŢARĂ

Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge, pe arii extinse în zonele de munte şi local în nordul, centrul şi estul teritoriului. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile, predominant sub formă de ninsoare, se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, unde va fi viscol, dar local şi în zonele mai joase de relief, astfel încât ninsoarea va fi spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra între -3…-2 grade în depresiuni şi 5…6 grade în sud şi sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 şi -2 grade. 

 

 

Cele mai citite

Peste 5.000 de morți după cutremurele din Venezuela. FMI aprobă fonduri pentru reconstrucție

Bilanțul cutremurelor puternice care au lovit Venezuela a depășit 5.000 de victime, la trei săptămâni de la producerea dezastrului.În paralel, autoritățile de la Caracas...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...
Ultima oră
Pe aceeași temă