Un accident s-a produs în Bistriţa-Năsăud, în localitatea bistriţeană Teaca, între o cisternă şi un microbuz, informează Agerpres. Incidentul s-a soldat cu doi răniți, producându-se în noaptea de marți spre miercuri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, un bărbat de 30 ani din Argeș, aflat a volanul microbuzului care se îndrepta spre Bistrița, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă, a pătruns pe contrasens și a colizionat cisterna înmatriculată în Ucraina.
În urma coliziunii, au suferit răni șoferul microbuzului și un pasager în vârstă de 23 ani, însă viața lor nu este pusă în pericol, accidentul fiind încadrat ca unul ușor.
Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Traficul pe DN 15A s-a desfășurat cu dificultate, pe un sens de mers, pe durata intervențiilor la locul accidentului.