30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportPonta:Îl voi informa pe Băsescu despre concluziile reuniunii CE, cred că am...

Ponta:Îl voi informa pe Băsescu despre concluziile reuniunii CE, cred că am reprezentat bine România

Premierul Victor Ponta a declarat, la Bruxelles, că îl va informa pe preşedintele Traian Băsescu despre concluziile reuniunii Consiliului European şi că se va adresa Parlamentului, luni sau marţi, într-o sesiune extraordinară, pe această temă, relatează Mediafax.

“Am luat decizia de a ruga şi a solicita Parlamentului ca, săptămâna viitoare, poate chiar luni sau marţi, într-o sesiune extraordinară, să îmi permită să mă adresez Parlamentului pentru a prezenta concluziile acestei reuniuni şi pentru a începe împreună o colaborare Guvern-Parlament, să luăm măsurile legislative şi administrative necesare pentru a putea beneficia de Pactul de creştere economică aprobat la nivelul UE. Îl voi informa pe preşedintele României asupra tuturor problemelor discutate şi cred că am reprezentat cât am putut de bine România la aceste discuţii, iar rezultatele acestui Consiliu European pentru România sunt pozitive şi mult mai bune poate decât am fi crezut la începutul discuţiilor”, a spus Ponta.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că grupurile USL au solicitat convocarea sesiunii extraordinare pentru adresarea unui mesaj din partea premierului Victor Ponta, dar şi pentru corectarea legii votului uninominal.

“Marţi, la 10.00 dimineaţa, cerem plen reunit pentru informarea primului ministru cu privire la sesiunea Consiliului European, cu mandatul dat de Parlament, iar marţi după-amiază, de la ora 16.00, la Senat avem votul uninominal şi să vedem decizia Curţii Constituţionale ce zice, pentru a o pune de acord”, a spus Sârbu.

La rândul său, liderul senatorilor PNL, Ovidiu Mario Oprea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că parlamentarii USL au semnat solicitarea pentru convocarea sesiunii extraordinare, urmând ca Birourile Permanente să stabilească ordinea de zi a reuniunii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este pentru prima dată după revoluţie când un premier îşi asumă atribuţii ale preşedintelui fără a avea mandat, el precizând că România este reprezentată nelegitim la Consiliul European.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

După decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a declarat că va merge, “evident”, la Bruxelles, la Consiliul European.

Joi, premierul Victor Ponta a afirmat că a discutat, miercuri seară şi joi dimineaţă cu preşedintele Traian Băsescu despre participarea la CE şi că “rămăsese” să aibă o întâlnire cu şeful statului chiar la Bruxelles, adăugând că va încerca pe cale instituţională să rezolve conflictul.

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...
Ultima oră
Pe aceeași temă