15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCasa Albă neagă că proiectul de redeschidere a închisorilor CIA ar aparţine...

Casa Albă neagă că proiectul de redeschidere a închisorilor CIA ar aparţine preşedintelui Donald Trump

Casa Albă respinge ideea că proiectul de ordin executiv care solicită revizuirea metodelor de interogare a suspecţilor de terorism şi evocă posibilitatea redeschiderii închisorilor secrete ale CIA ar aparţine administraţiei Donald Trump, informează miercuri Reuters citată de News.ro.

O copie a acestui proiect de ordin executiv a ajuns miercuri dimineață, pe căi neoficiale, în posesia presei din SUA.

”Nu vorbim de un document produs de Casa Albă. Nu am nicio idee de unde a venit acesta, dar pot să spun că nu este un document al Casei Albe”, a declarat purtătorul de cuvânt Sean Spicer.

Anterior, AP a obţinut o copie a proiectului de ordin executiv de la un oficial american.

Respectivul document le cere înalţilor oficiali din serviciile de securitate să îi ”recomande preşedintelui dacă să reiniţieze programul de interogare a teroriştilor străini de mare importanţă, care să fie desfăşurat în afara Statelor Unite, şi dacă un astfel de program ar trebui să includă bazele de detenţie operate de CIA”.

Pe de altă parte, documentul atrage atenţia că legile americane trebuie respectate în permanenţă şi respinge explicit ”tortura”.

Senatorul John McCain a reacţionat imediat faţă de proiectul de ordin executiv scurs de către presă şi a avertizat că va respinge orice eforturi ale miliardarului republican de a reintroduce aşa-numitele „tehnici dure de interogare”.

McCain este un senator republican respectat şi este în sine un supravieţuitor al tehnicilor de tortură, după ce a fost ţinut ostatic cinci ani şi jumătate de forţele nord vietnameze în timpul Războiului din Vietnam.

Preşedintele Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului a subliniat, într-un comunicat, că preşedintele poate semna orice ordine executive vrea, ”dar legea este lege”.

”Nu readucem tortura în Statele Unite ale Americii”, a insistat senatorul McCain.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă