Cursul de schimb s-ar putea îndrepta uşor spre nivelul de 5 lei/euro, indiferent dacă Grecia iese sau nu din Zona euro, iar presiunile pe euro şi monedele din regiune vor continua în următorii ani, apreciază directorul general ING Bank România, Mişu Negriţoiu.
„Prognoza (ING – n.r.) de până acum pentru sfârşitul anului era cam unde este leul azi. Evident, că la data respectivă nu aveam în calcul evoluţiile mai ales din zona euro, alegerile din Grecia, şi aşa mai departe. Dar eu cred că leul se poate îndrepta uşor către 5 unităţi pe euro”, a spus Negriţoiu la ProTv, conform Mediafax.
Şeful ING a arătat că, deşi problema cea mai presantă a Europei este Grecia, slăbiciuni se regăsesc în toate ţările din Sudul Europei şi toate statele periferice.
Negriţoiu crede că, deşi situaţia ar putea fi ţinută sub control, dialogul va fi prelungit, fără îmbunătăţiri rapide, fundamentale, pe termen scurt, iar presiunile pe euro şi monedele din zonă vor continua.
„Nu se ştie dacă mai vine la rând o ţară sau alta (?) La noi vulnerabilitatea este în creştere din două considerente: o dată suntem vulnerabili la expunerea grecească în România şi problema României este parte din problema Greciei, având în vedere expunerea în sectorul bancar, iar în al doilea rând tipicul politicii noastre monetare este unul destul de mult legat de euro, având în vedere dimensiunea portofoliului de credite denominate în euro. Aceasta introduce un plus de risc şi vulnerabilitate”, a spus Negriţoiu.
BNR a anunţat vineri o referinţă pentru dolar de 3,6231 lei, un nou record istoric, iar pentru euro cursul a coborât, la 4,4648 lei/euro.
Moneda naţională a încheiat săptămâna trecută în jurul nivelului de 4,47 lei/euro, ceea ce indică o depreciere mult sub nivelul consemnat de valutele din regiune.
Pe pieţele externe, cotaţia maximă a monedei naţionale s-a apropiat de 4,5 lei/euro, prag după care analiştii spun că deprecierea ar fi mult mai abruptă.
Moneda euro s-a depreciat vineri faţă de dolar aproape de minimul ultimilor doi ani, în urma creşterii şomajului în zona euro la un nou maxim istoric şi datelor dezamăgitoare privind industria manufacturieră din China.
Pe de altă parte, randamentele obligaţiunilor emise de Statele Unite, Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Austria şi Finlanda au atins vineri minime record, iar pentru titlurile germane pe doi ani au devenit chiar negative, investitorii plătind efectiv bani pentru siguranţa oferită de Berlin.