7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialGrand Scenic: Pragmatism familial

Grand Scenic: Pragmatism familial

l

Renault a inventat un segment o dată cu apariţia lui Grand Scenic în 1996 şi rămâne un lider deşi generaţia actuală trebuie să reziste unei oferte mult mai variate din partea concurenţei. Vesticii sunt încă fermecaţi de această maşină familială, chiar dacă românii încă se codesc să o cumpere. Dacă v-aţi uitat deja la un Renault Fluence ar trebui să intraţi măcar într-un Grand Scenic. Ce-aţi avea de pierdut?

În primul rând, actualul Grand Scenic are o figură simpatică, fiind o declinare reuşită a designului lui Megane III – nu este nici pătrăţos ca unii dintre concurenţi, dar nici nu şochează prin design. În schimb, atuurile sale stau în modul în care a gândit Renault această maşină: de la modul în care e împărţit interiorul şi până la trenul de rulare, totul este subjugat unei filosofii simple: a duce familia de la A la B în condiţii de siguranţă şi confort maxim.

Cuminte la drum lung

Cel mai interesant model din gama Grand Scenic este versiunea de 5 locuri echipată cu motorul 1.5 dCi 110 CP. Fiind vorba de o maşină familială, era musai ca propulsorul să fie economic în oraş (abia dacă sare de 7 l/100km) dar să şi tragă bine la drum lung. Din fericire, Renault a dozat bine rapoartele cutiei de viteze, astfel că motoraşul de 1.5 litri trage bine în orice treaptă de viteză şi nu te lasă la greu în depăşiri. Departe de a fi sportiv, este însă mereu acolo când ai nevoie de reprize de acceleraţii susţinute.

Din acest motiv stilul de condus va fi calm şi relaxat, pentru că ai suficiente rezerve de putere pentru a depăşi în siguranţă. Deşi maşina se înclină pe viraje, suspensiile sunt corect calibrate pentru a nu-ţi induce mişcări nedorite în momentele delicate, dar păstrează în acelaşi timp şi confortul pasagerilor. Am apreciat foarte mult şi direcţia mai tare decât ce ne-a obişnuit Renault să întâlnim pe maşinile sale. Per total, aş zice că Grand Scenic este una dintre cele mai reuşite maşini ale Renault în ceea ce priveşte ţinuta de drum!

Interior spaţios pentru familie

Deşi din păcate Grand Scenic nu are tehnologii de ultimă oră care să asiste şoferul la condus, el îţi pune la dispoziţie un interior cu materiale de calitate: plasticele sunt moi, tapiţeria de piele este rezistentă şi plăcută la atingere, consola centrală are un design inteligent, iar spaţiile de stocare sunt corect dimensionate şi vin la îndemână. Ai spaţiu suficient atât în faţă cât şi în spate, iar soluţiile de modularitate îţi permit să transformi interiorul maşinii după dorinţă, suprafaţa de încărcare obţinută prin rabatarea banchetei spate fiind perfect plană.

N-am putut aprecia însă sistemul audio, care avea ceva probleme, şi nici sistemul de navigaţie care este sub unul aftermarket; în schimb mi-a plăcut afişajul digital mare şi uşor de citit, care îţi oferă toate informaţiile necesare despre ce se întâmplă cu maşina, precum şi ergonomia generală a maşinii. Insonorizarea e doar OK – chiar dacă motorul turbodiesel se aude în habitaclu, acesta nu e deranjant.

Un Grand Scenic de top costă doar cu 150 euro mai mult decât un Fluence similar (20.600 euro cu TVA inclus pentru Privilege 1.5 dCi), dar mai puţin decât concurenţii direcţi. Dacă este să iau în considerare spaţiul interior generos, confortul deosebit la rulare şi calitatea percepută a interiorului, pot spune că Grand Scenic îşi ţine în continuare garda sus: e greu de bătut, în special în faţa celor care caută o maşină pentru toată familia, în care să se simtă bine!

DATE TEHNICE Renault Grand Scenic

Cilindree cmc 1461
Putere maximă CP (rpm)110 (4000)
Cuplu maxim Nm (rpm)240 (1750)
Lungime, lăţime, înălţime mm 4620, 1809, 1484
Ampatament mm 2702
Viteza maximă km/h 185
Acceleraţie 0-100 km/h s 11.0
Greutate kg 1285
Volum rezervor litri 60
Cutie viteze Manuală 6+1
Volum portbagaj litri 500

Renault Grand Scenic 01 – Declinare reuşită a designului lui Megane III
Renault Grand Scenic 03 – Spate mai înalt decât al unui break
Renault Grand Scenic 04 – Interior spaţios cu materiale de bună calitate
Renault Grand Scenic 06 – Spaţiu de încărcare uriaş şi plan

 

Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu, redactor-sef www.drive-test.ro
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Soția lui Călin Georgescu a trecut de la sistemul bancar la medicina holistică Vicepreședinte al Citibank România, Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă