Bulgaria, Grecia, Turcia. Ani la rând le-am evitat ca destintaţii de vacanţă. Cel puţin în concediu voiam să respir aer occidental, să văd mari muzee, să evit ciubucurile pentru poliţişti şi vameşi, familiile de români care îşi bat copiii, burtoşii şi maneliştii. Aşa gândeam acum trei ani. Astăzi, aş schimba oricând un bilet la Marea Nordului cu unul la Mediterană. Mai ales dacă este vorba de Turcia. După criza din Grecia şi revoluţia din Egipt, ţara care se întinde pe două continente are toate şansele „să aspire” milioane de turişti, aflaţi în căutare de răsfăţ şi relaxare, iar clima o ajută din plin să ia startul înaintea ţarilor din Vest, care au deschidere la mare. Apa e caldă începând din mai, mâncarea e savuroasă, localnicii ştiu să îţi ajungă până în adâncul inimii şi, bonus, nu te simţi frustrat că eşti român. Nume ca Nadia, Hagi sau propoziţii simple ca „Te iubesc, Maria!” stau pe buzele tuturor comercianţilor.
Prima impresie: „Niciodată nu am văzut atât de multe steaguri”
Până am ajuns să îndragesc Turcia, am străbătut mai multe etape. Prima a fost în urmă cu doi ani când am ajuns la Istanbul. Trecusem graniţa dinspre Grecia, pe undeva pe la Ipsala, un punct de frontiera sărăcăcios, cu două-trei dughene de control şi tot atâţia vameşi puşi pe şpagă. Ţin minte că m-au pus să scot tot ce aveam în maşină, inclusiv pantofii cu toc aruncaţi pe podeaua din spate. Apoi au urmat nişte sate sărăcăcioase în care parcă nici nu trăiau oameni. Niciodată nu văzusem atât de multe steaguri de-o parte şi de alta a drumului, ceea ce ne lăsa impresia unui stat militar, care nu avea legătură cu ideea noastră de vacanţă. Başca, a trebuit să convingem un turc că nu avem lire că să ne lase să mergem la toaletă.
Peste aproape 500 de kilometri, când am ajuns la Istanbul, oamenii erau deja altfel. Un bătrân cu chipiu ne-a ajutat să ieşim de pe nişte străduţe întortocheate pe unde ne rătăcise GPS-ul. Când cu harta în mână i-am cerut indicaţii, s-a aruncat direct pe bancheta din spate să ne arate drumul. Ismet, gazda noastră, nu a ratat nicio dimineaţă în care să nu ne spună vesel „Good Morning”. Era cam al doilea cuvânt pe care îl ştia în engleză. Primul era „OK” şi avea obiceiul să îl repete de cel puţin trei ori când îi cereai ceva. Era foarte harnic. Toată ziua îl vedeai în curte făcând treabă şi avea darul lui să te facă să te simţi bine. În amintirea lui Ismet, multă vreme ne-am salutat acasă cu „Good Morning”, pronunţat exact cu intonaţia turcului. Străduţele din Istanbul îmi aduc aminte de multe plimbări romantice, iar moscheile de relaxarea şi liniştea de care aveam nevoie după o zi întreagă de mers, cu bătături în picioare. Tot atunci am descoperit Turcia cosmopolită, cu femei fără burka pe cap. Frumoase, aranjate, coafate, cu pedichiura şi manichiura impecabile, cu ochii ciocolatii şi sprâncenele bine conturate.
Hoteluri imense care se ridică în mai puţin de un an
Anul acesta, întâmplarea a făcut să călătoresc din nou în Turcia, de data aceasta cu un grup prin agenţia Happy Tour. Am descoperit iarăşi o Turcie prosperă, cosmopolită, care vrea să ridice mult industria turismului, detronată acum doar de cea a agriculturii. De data asta am ajuns în Antalya, un judeţ al Turciei, dar şi o staţiune turistică, care primeşte numeroşi vizitatori. Sunt peste 20 de milioane de oameni care vin să vadă Antalya în fiecare an, iar dintre aceştia aproape 12 milioane sunt ruşi, apoi nemţi, francezi, spanioli, iranieni, kazahi, azeri şi o sută de mii sunt români. În ultimii zece ani, Antalya şi-a schimbat radical faţa, iar asta se vede după clădiri. Sunt multe blocuri noi, cu apartamente care au între 150 şi 250 de metri pătraţi, iar hotelurile apar ca ciupercile după ploaie. Spre exemplu, un hotel inaugurat în urmă cu trei ani începe deja să fie considerat vechi. Este o concurenţă acerbă între ele. Am văzut hoteluri care se întind pe milioane de metri pătraţi şi care au fost gata în opt luni. Se lucrează ziua şi noaptea, în schimburi, fără oprire. Nu există să întorci capul şi să nu vezi oameni muncind -ba plantează flori, ba udă iarba, muncesc în construcţii, asfaltează. Utilaje se zăresc peste tot, iar când ieşi din oraşe e plin de sere, parcă sunt nişte câmpuri acoperite de zăpadă. Se lucrează într-un ritm nebun, cam cum vedeai în Grecia acum câţiva ani.
În felul acesta s-au creat mii de locuri de muncă, pentru turci, dar şi pentru alţii, spre exemplu români sau moldoveni vorbitori de rusă. Într-un hotel de cinci stele salariul nu este mai mic de 1000 de euro, indiferent de funcţie. Astfel, criza şi somajul nu sunt subiecte pe care să le dezbaţi înfocat cu marii afaceristi din zonă. „Aici nu avem şomeri, nu se simte în niciun fel criza economică. De asemenea, nu putem spune că recesiunea a afectat industria turismului în Turcia. În continuare, oamenii vin să ne viziteze”, ne poveşteste Nezih Hacialioglu, patronul agentiei de turism Neva Travel.
Instabilitatea din Grecia şi Egipt a făcut ca mai mulţi turişti să se orienteze anul acesta către staţiunile din Turcia. „Putem spune că turismul a explodat. Au fost perioade când graficele arătau cum numărul de turisti se dublează, dar ştim că astfel de perioade sunt tranzitorii. În fapt, ne dorim stabilitate la nivel mondial, inclusiv pentru România, pe care o considerăm o piaţă foarte importantă”, spune patronul Neva Travel. Acesta spune că majoritatea vizitatorilor sunt atraşi de sistemul all-inclusive, de climă, dar şi de ospitalitatea turcească, care, ne-am convins, nu este un clişeu.
Nu te vei simţi stânjenit pentru că eşti român
Ghidul nostru pentru un sejur de şapte zile a fost Aytac Acikgoz, vorbitor de limba română, cu facultatea absolvită la Timişoara. „Numele meu este Aytac (nr. se pronunta „Ai taci”)”, se prezintă el în microbuz. „E simplu: de la Ipod, Ipad, Ipohne sau, pe româneşte, „Ai taci!”. Dar eu n-am să tac am să vorbesc întruna”, ne ameninţă el. Suntem al 15-lea grup de români care a încăput pe mâna lui Aytac. S-a obişnuit deja cu stilul românilor şi nu mai are nicio emoţie. Îi plac românii, iar băieţilor li se adresează cu „ce mai faci, fratele meu?”. Şi românii îl plac pe el, fiindcă e foarte glumeţ. Ştie bancuri bune, este foarte descurcăreţ şi se pricepe să creeze o atmosferă frumoasă.
Îl chestionam rapid cum stă treaba cu fumatul. „Unde se fumează, unde e interzis?, deschide Sânziana discuţia. Ghidul se amuză. „Voi românii aveţi o vorbă: fumezi ca turcul”, îşi aminteşte Aytac. Aflăm că şi la ei este interzis fumatul în spaţii închise, dar că, în principiu, poţi să fumezi oriunde găseşti o fereastră deschisă.
Prima oprire este la hotelul Marti Myra din Tekirova, cotat la cinci stele Este alcătuit dintr-un complex de vile, are o mini gradină zoologică, acces la o plajă privată, cinci restaurante, discotecă, spa center, sală de fitness, centru medical, loc de joacă pentru copii, amfiteatru pentru spectacole, piscine. Camerele sunt mari, spaţioase, unele au si mansardă. Ne aşezăm în lobby, dar de afară îmi atrage atenţia un grup de fete care dansează din buric pe tereasă. Una dintre ele îşi ţine copilul în braţe şi se unduieşte pe ritmuri turceşti. În ciuda oboselii, parcă m-aş alătura şi eu. Simt cum îmi creşte pofta de viaţă şi optimismul.
Şi aici începe a doua mea „poveste de dragoste” cu Turcia, de care mulţi ani am fugit, preferând pentru vacanţe „Vestul” sofisticat. Oamenii ştiu să se distreze, sunt extraordinar de prietenoşi şi de calzi, niciodată nu te tratează cu superioritate, nu sunt cu nasul pe sus şi nu te fac să te simţi stânjenit că eşti român. Asta nu înseamnă că nu au şi defectele lor, sunt versatili, insistenţi, uneori exagerează şi le place să te învăluie (n.r o să simţiţi asta la bazar, de exemplu), dar, în final, ştiu să te facă să te simţi bine şi îi accepţi aşa cum sunt.
La hamam, scapi de stres
Cu siguranţă Turcia nu e doar all-inclusive, aşa cum cred încă foarte mulţi turişti. Înseamnă cultură, istorie, gastronomie excelentă, relaxare, răsfăţ, seducţie. Am simţit puţin din toate astea la hamamul Babel din Kemer. Hamam (baia turcească) este locul în care turcii merg în grupuri separate de bărbaţi şi femei pentru a socializa şi a-şi curăţa trupul. Se respectă nişte ritualuri de curăţare şi se aduce respect apei. Iniţial, hamamurile erau structuri anexate moscheilor, dar în Turcia modernă au devenit mai mult nişte spa-uri. Un hamam tipic are trei camere de bază: camera fierbinte, unde se face saună uscată şi umedă, camera caldă şi camera rece, pentru revigorare. Cel mai plăcut este în camera caldă, unde lumina este difuză şi neobositoare. Pe mijloc se găseşte un pat de marmură, iar în colţuri, mici fântâni cu apă. Un turc zvelt, dar puternic, cu faţa smeadă şi sprâncenele negre ca tăciunele m-a învăţat ce înseamnă să stai cu mintea golită de griji şi să îţi simţi corpul uşor ca un fulg. Stau în şezut pe un prosop şi începe să mă îmbăieze. Îmi face semn să mă întind pe spate şi cu o mânuşă aspră îmi masează faţa, apoi decolteul, abdomenul, picioarele şi în final tălpile. Încerc o minimă conversaţie. „Will you kill me?”. Răspunde afirmativ, făcând semn din cap. Pentru că nu scoate nicio vorbă, comunicam doar din priviri. Sunt tăioase. Îmi sugerează să mă aşez pe burtă. Masajul continuă, mişcările sunt ferme, plăcute, trupul e învăluit de căldură. Turcul nu se opreşte. Apucă doi săculeţi pe care îi vântură de la stânga la dreapta şi într-o secundă mă umple de clăbuc. Începe să îmi frământe iar trupul şi totul se termină apoteotic cu castroane de apă aruncate în cap şi pe corp. Cu un prosop moale şi pufos mă şterge de sus până jos. E grijuliu şi atent, de parcă-ar fi îmbaiat un copil. Mă simt alt om. Mai curat, mai fericit, mai vesel, mai relaxat. În tradiţia islamică, fetele care urmau să se mărite mergeau la hamam, unde se aflau în centrul atenţiei. Erau masate şi epilate pe tot corpul şi pregătite pentru marele secret din noaptea nunţii. Se spune că băile la hamam sporesc fertilitatea şi te pot „vindeca” definitiv după o boală grea. Urcăm din nou în microbuz. Ghidul vrea sa se asigure ca nu ne-a pierdut prin hamam. „Suntem «tot»?”, intreabă el, după ce fiecare se aşază la locul lui. Este întrebarea care ne va urmări peste tot în excursie.
Dansuri din buric, rafting şi plajă pe yaht
Deşi este extrasezon, există viaţă de noapte şi este aproape imposibil să te plictiseşti. Noi am încercat o seară turcească la Ottoman Restaurant, ceea ce mă face să spun acum că acesta este locul în care să te duci, dacă vrei să râzi în hohote. Îţi faci o idée despre dansurile lor tradiţionale şi ai ocazia să vezi cel mai bune demonstraţii de belly-dance (dansuri din buric), făcute de bărbaţi. De altfel, în Turcia bărbaţii sunt profesori la şcolile de belly-dance, nu femeile. Se mişcă perfect şi energic şi se unduiesc mai ceva ca o cadână. Se spune că majoritatea au altă orientare sexuală. Oricum, nu contează, am remarcat că ştiu să facă spectacol. Spre deliciul femeilor, la finalul numărului de dans, câţiva bărbaţi din sală sunt invitaţi pe scenă să danseze belly. Sunt aleşi cei mai grăsuţi, iar printre ei s-a numărat şi Focă al nostru, un tip blonduţ, cu peste o sută de kilograme. Îşi mişcă bine bustul, doar are cu ce! După hohotele de râs se pare că a fost şi pe placul celor din sală.
În Turcia, descoperi din nou copilul din tine. Am simţit asta când mi-am cumpărat îngheţată, iar vânzătorul a încercat, să îmi smulgă, în joacă, cornetul din mână. Şi am mai experimentat asta odată la rafting, în caninonul Koprulu. Aproape toţi din grup suntem la prima experienţă de rafting şi, în consecinţă, ne comportăm ca nişte copii. După ce primim costume de neopren, căşti şi vâsle, începem să ne pozăm. Pentru Facebook, evident. Râul pare destul de nervos, aşa că oamenii din grup care nu ştiu să înoate încep să se panicheze. O avem în barcă pe Angela, căreia Yassin, căpitanul, îi găseşte imediat porecla şi o numeşte „The panic lady”, pe Ovidiu, care sta mai mult chircit, pe Cristina, care bombăne tot timpul, dar care în final vâsleşte mai mult ca noi toţi, pe Laura, cea relaxată şi pe Claudiu si Razvan, care abia aşteaptă să ia în piept valurile. Suntem gata de pornire. Yassin ne dirijează: „Left side”, then „Right side”, „Now, all together”, „Go!”, „Go!”, „Go!” (Stânga, apoi dreapta, Acum toţi. Vâsliţi! Vâsliţi! Vâsliţi). Pentru acomodare, mergem doar câteva sute de metri. Ne oprim lângă un pod şi facem iar poze. Dar apoi vrem mai mult şi mai mult, să tot înaintăm pe râu. Deşi avem cel mai lung traseu, nu ne mai săturăm.
Ultima zi de concediu am petrecut-o pe yaht. Am făcut plajă pe punte, apoi căpitanul a oprit în largul mării şi câţiva dintre noi ne-am aruncat în apă. Am înotat mult în Mediterana cea albastră, sărată, şi caldă, şi bună. Am venit acasă cu mintea golită de griji, ca după cea mai relaxantă vacanţă. M-am convins încă o dată că turcii se pricep la turism şi că ar face orice ca să te simţi bine. „Noi suntem ca doctorul. Omul când pleacă de aici trebuie să se simtă bine”, spune Aytac, la finalul excursiei. Mie o să îmi fie dor de căldura îmbătătoare a Turciei, de mirosul ei putenic de iasomie, de muzica tânguită şi oamenii săi mereu zambitori. Promit să revin.
Nu rataţi
Obiective turistice
• Mormintele săptate în stâncă şi teatrul antic din Myra
• Biserica Sfântului Nicolae din Demra
• Croaziera pe mare spre insula Kekova, unde se pot vedea sub apă ruinele unui oraş scufundat
• Adaly Onix, un atelier de prelucrare a onixului, unde se găsesc de vânzare bijuterii, seturi cu ceşti de cafea, vaze şi figurine din onix (ai de ales între elefanţi, simbolul familiei fericite, broaşte – bogăţie, ţestoase – viaţă lungă, delfini – simbol al dragostei, lebădă – dacă vrei să te căsătoreşti, iepure – dacă vrei mai mult de trei copii, peşti – dacă îţi doreşti noroc)
• O excursie cu telecabina în munţii Taurus, la 2365 de metri (sunt foarte nisipoşi şi total diferiţi de munţii din România)
• Minicity Museum, un muzeu al miniaturilor, construit de primăria oraşului, în care se pot vedea cele mai importante monumente ale Turciei,
• Cascada Duden, care se varsă direct în Marea Mediterană
• Alicia Mondial, unde poţi să vezi sute de modele de haine din piele (găseşti haine din piele de crocodil, piton, miel, nurcă, leopard)
Restaurante
• Terasa Ipek din Demra, unde Hassan, chelnerul, serveşte la mese în picioarele goale; au în meniu un fel de ciorbă de burtă, supa de linte, kebab, salate, chiftele, pilaf, pâine locală, suc de rodii, bere Efes)
• Restaurantul Şelale („La cascade”), din orăşelul Ulupinar, lângă munţii Taurus. Aici vei avea ocazia să mănânci peşti care sunt pescuiţi direct din heleşteurile aflate în curtea imensă a resturantului. Peste tot sunt mici cascade şi este foarte reconfortant să iei prânzul în chioşcurile din curte.
Hoteluri – Ce am testat şi ne-a plăcut
• Marty Mira
• Hotel Calista
• Maxx Royal
• Hotel Voyage
Un sejur de şapte zile în Antalya pentru două persoane, la hotel de cinci stele, ajunge la 5000 de euro (include billet de avion, transfer), dar puteţi găsi şi oferte mai ieftine în extrasezon, la preţuri cuprinse între 250 şi 350 de euro.
