Expaţii care ajung pe plaiurile mioritice învaţă româna pentru că e melodioasă, pentru că au un iubit sau o iubită româncă, dar şi pentru că văd asta ca pe un gest de respect.
Ce motive ar avea un străin care vine în România să ne înveţe limba?! O boabă de engleză ştiu mai toţi românii, până şi cerşetorii. Poate deja aţi ghicit. La mijloc se află negreşit o poveste de amor. „Când l-am cunoscut pe Alin la Londra am vorbit cu el în engleză, apoi n-am putut să vorbesc cu el în româneşte, eu încerc, dar el are problema. Nu are răbdare. Adică are, dar nu ca Ana (n.r. profesoara)”, povesteşte Amra, din Bosnia.
„Aşteaptă-mă pentru că sunt întârziată!”.
Lecţiile de limba română au însă de-a face şi cu dorinţa străinilor de a-i înţelege pe români, mai ales în cazul celor care vin să lucreze aici. Mulţi expaţi ajung cu ideea că pe străzi atacă maidanezii, însă dincolo de acest aspect descoperă parcuri în care poţi să faci liniştit jogging, vânzători amabili la supermarket, clădiri vechi cu arhitectură interesantă, muzică bună, colegi cosmopoliţi, sate de munte încremenite în timp şi o limbă melodioasă.
Şi uite-aşa se pun străinii cu burta pe carte, învaţă dativul, acuzativul, genul neutru şi alte dedesubturi ale limbii. Unii ajung să ştie atât de bine limba română, încât le dau lecţii multor români, care fac dezacorduri. La început, sunt însă deliciosi cu accentul şi scăparile pe care le fac.
Ne convingem de asta la Institutul Cultural Roman, unde se adună zeci de străini ca să înveţe româna. Vin din toate colţurile lumii, Portugalia, Spania, Italia, Austria, Polonia, Cehia, Bosnia, Rusia, Coreea, Japonia, America, şi au ocupatii care de care mai diferite. „De la diplomaţi, afacerişti, ingineri, programatori, constructori, consultanţi, profesori, cercetători, până la studenţi şi masteranzi”, spune Ana Borca, profesor de limba română la Institutul Cultural Roman.
Expaţi care vorbesc mai bine decât românii
Citim din tema pentru acasă. Astăzi – Imperativul. Kim din Coreea sparge gheaţa. „Ai bani! Plăteşte tu!”. Continuă Sandra din Chille. „Aşteaptă-mă pentru că sunt întârziată!”. Ana o corectează. „Aşteaptă-mă pentru că întârzii. Să nu mai spui «întârziată»”, îi atrage profesoara atenţia şi îi explică înţelesul cuvântului. Fetele chicotesc, aşa că Frac, din Turcia, restabileşte ordinea. „Dă-mi tubulara 13 pentru boraci!”. Se face linişte.
– Frac, eşti sigur că e în limba română?, întreabă Ana.
Ne amuzăm cu toţii de „boracii” lui Frac şi prin semne înţelegem că este vorba despre un termen tehnic. Cel mai probabil unul în turcă. Mitra, din Iran continuă şirul propoziţiilor. „Bea laptele! Bea-l!”. Substantivul „lapte” naşte îndată o dezbatere aprinsă. „E masculin, feminin sau neutru? Ce gen e laptele şi ce plural are”, se frământă Amra şi Sandra. Profesoara simplifică lucrurile. „Are o singură formă”. Regula Anei Borca este ca va preda doar în română şi că nu îşi va stresa cursanţii cu excepţiile din gramatică. „Prefer să le dau gradat informaţia. Nu le încarc mintea cu gramatica şi doar când nu ne întelegem prin mimică şi semne le mai traduc în engleză. Vreau să se acomodeze cu sunetul limbii române”, explică Ana. Pentru că sunt sârguincioşi, unii expaţi ajung să înteleagă tot felul de subtilităţi ale limbii române şi chiar să citească literatură. „Sunt străini care ajung să vorbească româna mai bine decât nativii. Românii nu mai vorbesc o limba curată, frumoasă, nu mai au pretenţii de la ei, ajung străinii să îi corecteze atunci când fac dezacorduri”, a observat profesoara Ana Borca.
Ambiţia şi dorinţa puternică de învăţa româna sunt cel mai uşor de înţeles atunci când o ascultăm pe Mitra, din Iran. A venit în România acum un an, nu ştia deloc engleză, nu auzise în viaţa ei română. Astăzi este printre cei mai buni cursanţi. Ştie o mulţime de cuvinte şi îşi exersează accentul până când vorbele îi ies într-o română curată. „Eu pot să înţeleg aproape tot, dar gramatica e foarte diferită. Totul e diferit. Am încercat pentru orice ţară, dar nu mă gândeam să ajung aici. Am vrut să plec din Teheran, nu îmi place regimul. În România e mult mai bine”, spune Mitra, atentă la fiecare cuvânt pe care îl pronunţă.
Pentru Jukka şi Richard, un islandez şi un irlandez, care învaţă româna la ABC Languages, cu Eduard Gorpasin, lecţiile sunt o metodă bună de a înţelege mentalitatea băştinaşilor, dar şi o formă de respect pentru ţara care i-a primit. Vor să îşi facă prieteni şi să se integreze mai bine aici. „Oamenii sunt foarte prietenoşi la voi, la supermarket te ajută de fiecare dată şi în general, ceilalţi sunt dornici să îţi explice, să îţi arate ce au mai bun, nu te văd neapărat ca pe un străin. În Islanda rar o sa vezi aşa ceva. Ca să primeşti ajutorul cuiva trebuie să îl cunoşti într-adevăr bine”, spune Jukka. A venit pe meleguri româneşti împreună cu familia, soţia şi fiul, de 11 luni, iar până acum s-au adaptat destul de bine, deşi au ajuns într-o cultura complet diferită de a lor.
Lui Richard îi este chiar mai uşor, după ce a trăit nouă ani în Polonia. „Vorbesc poloneza, care e cu masculin, feminin, sunt cuvinte similare, din slavă”, zice Richard. Ca şi partenerul său de lecţii e încântat de România, unde şi-a propus să stea minimum doi ani, timp suficient pentru a se adapta cu stilul flexibil al românilor. Dacă plonezii erau mai ordonaţi, mai nemţi, cu românii nimic nu e sigur. Dar această flexibilitate are cumva şi părţi bune, căci prieteniile se leagă mult mai uşor. „Îmi place Bucureştiul, îmi place româna, persoanele, clima, dar nu îmi place câinii”, zice Richard în română.
– O să ducem câinii în Marea Britanie!”.
– Da, da, ca Brigitte Bardot, spune Richard, semn că a înţeles gluma.
Deznădejdea i se citeşte însă pe faţă, întocmai ca nouă, românilor când vine vorba de patrupede fioroase pe străzi.
96.000 de cetăţeni străini locuiesc în acest moment în România
17.000 de expaţi trăiesc în Bucureşti
200 de euro costă un curs de limba română
