Şi un copil de grădiniţă ştie despre rule of low. În niciun capitol din Tratatul de Bază al Uniunii Europene nu scrie că unele state pot face presiuni asupra altora, pentru a obţine un avantaj politic sau economic. Clauza de salvgardare a ieşit din termen.
Mă voi referi la doar câteva aspecte.
Ce s-a întâmplat?
La Curtea de Justiţie a Uniunii Europene există mai multe cauze vizând interpretarea dreptului Uniunii Europene auspra legalităţii înfiinţării Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, instituţie înfiinţată la recomandarea magistraţilor din Consiliul Suprem al Magistraturii şi cu aviz de constituţionalitate. Instituţia funcţionează legal în România.
În zilele de 20-21 ianuarie 2020, patru state: Danemarca, Suedia, Olanda şi Belgia au intervenit în procesul deschis la CJUE. Oare acestea sunt doar interesate de o justiţie curată sau au interese economice în România? Ne-am întrebat în acele zile.
Dar să le luăm pe rând.
S-a susţinut că fosta putere PSD-ALDE a avut interese politice prin înfiinţarea S.I.I.J. pentru a scăpa unii lideri de închisoare. Liviu Dragnea, preşedintele de atunci al PSD, se dovedeşte că nu a scăpat.
Comisia Europeană acţionează cu dublă măsură
În luna septembrie Comisia Europeană a susţinut că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) încalcă legislaţia europeană, mai exact, articolul 19 din Tratatul Uniunii Europene şi articolul 47 din Charta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră cerinţa de independenţă a instanţelor. Practic, CE s-a antepronunţat că Secţia Specială nu prezintă garanţii de independenţă.
Comisia enumeră efectele nocive ale înfiinţării SIIJ: efect inhibator asupra magistraţilor, aparenţa influenţelor şi presiunilor exterioare asupra instanţelor, afectarea încrederii cetăţenilor în Justiţie.
Poate Comisia Europeană n-a parcurs Raportul Inspectiei Judiciare, prin care se evidenţia că în dosarele DNA “au fost vizaţi 1.962 judecători (351 în materie penală şi 1.590 în materie civilă – între care un membru al Curţii Constituţionale, acuzat că a tranzacţionat struţi, 13 judecători membri sau foşti membri ai CSM şi 16 inspectori judiciari).” Dacă mai punem la socoteală durata excesivă a anchetelor, se demonstrează clar că anchetarea judecătorilor şi procurorilor de către DNA a devenit un instrument de presiune asupra acestora. Toate au constituit ameninţări la adresa independenţei justiţiei şi ca urmare, la propunerea magistraţilor s-a înfiinţat S.I.I.J. Comisia Europeană a văzut pe dos.
Ce treabă au cele patru state cu un organism legal constituit?
Revenind, la Comisia Europeană, după accederea la guvernare a partidului prezidenţial şi a lui Orban cel bun, trebuie spus că a revizuit tezele din septembrie, susţinând că guvernul trebuie să vină cu o motivare a necesităţii menţinerii acestui organism, în vederea asigurării bunei funcţionări a sistemului judiciar din România.”
Protocoalele Parchete Naţionale – S.R.I. nu se văd?
Nimeni dintre criticii interesaţi de soarta S.I.I.J. nu sesizează că un astfel de organism a existat în cadrul DNA, iar şeful secţiei era subordonat Laurei Codruţa Kovesi. Atunci s-au întocmit miile de dosare ale magistraţilor, cu scopul vădit de intimidare şi de şantaj a celor indrituiţi să înfăptuiască actul de justiţie.
Miile de achitări, dosare neinstrunentate ani de zile demonstrează că în statul de drept principiul fundamental check & balance a fost agresat continuu de cea ce am numit noi Republica Procurorilor.
Ne întrebăm şi acum şi adeseori de ce nimeni de la Bruxelles nu a sesizat toxicitatea protocoalelor încheiate între Parchetele naţionale şi Serviciul Român de Informaţii?
Nimeni nu a sesizat abuzuriile concertate şi încercările de lichidare a oricăror personalităţi care nu convin sistemului statului de drepţi, aşa cum am poreclit de mai mulţi ani statul de drept din România.
Ce caută cele patru ţări în dosarele de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene?
Nefiind timp prea mult, voi da exemplul, vădit interesat al Olandei, ţară care se uită cu teamă la Portul Constanţa. Îi e frică să nu fie interconectat cu marile reţele de drumuri europene pentru că altfel Rotterdam ar pierde cel puţin 30% din transportatori. Olanda e singura ţară europeană care se opune intrării României în Schengen, în condiţiile în care toate criteriile sunt îndeplinite.
Încă un mic mare amănunt şi închei subiectul: Mark Rutte, premierul Olandei, a venit la Bucureşti pe timpul guvernării PSD să bată cu pumnul în masă pentru compania Damen cu interese portuare la Marea Neagră. Premierul de atunci, Viorica Dăncilă, a avut gentileţea să nu-i amintească faptul că pentru astfel de practici în România ar fi putut fi arestat de DNA. Pentru ca sfidarea să atingă cotele maxime, la ieşirea din cabinet a declarat că el premierul Olandei e îngrijorat de încetinirea luptei anticorupţie.
Nu de puţine ori, miniştrii de justiţie din România au fost chemaţi la Ambasade pentru a li se exprima stări similare.
Ieri la conferinţa privind “Statul de drept în România,” organizat de Maria Grapini, europarlamentar PSD, cu finanţarea grupului PES din Parlamentul Europei, lui Adrian Severin, fost europarlamentar, membru al aceluiaşi grup politic, i s-a refuzat dreptul de a-şi exprima o opinie cu privire la statul de drept, prin excesul de zel al secretariatului tehnic. Deşi nicio instanţă nu l-a găsit vinovat, e regretabil că şi la socialiştii europeni se cântăresc oamenii, identităţile lor, opiniile lor, cu măsura anticorupţiei din România. “Eşti penal” nu ai dreptul la apărare. Poate mulţi din Parlamentul European îşi mai amintesc că după celebrul scandal provocat de “The Sunday Times,” lui Severin i s-a refuzat dreptul la apărare. Poate că liderului de atunci Martin Schultz nu i-a căzut prea bine la stomac germana fostului diplomat român sau s-a gândit că are prea mult shmeck pe farfurie.
Europa dublelor măsuri e evidentă prin simple exemple
Vom da doar câteva cazuri de oferiri de îngăduinţe pentru liderii occidentali. Las deoparte subiectul Jean Claude Juncker, acuzat în Luxemburg de spălări de bani şi de constituire a unor grupuri de interese financiare. Dăm doar câteva exemple pentru notificare.
1. Elmar Brok (Germania). Parchetul din Germania a cerut ridicarea imunității sale, pentru a fi pus sub urmărire pentru evaziune fiscală. S-a apărat, declarând că secretara sa a uitat să îi spună soției să îi plătească impozitele. Parlamentul European a refuzat ridicarea imunității, în timp ce critică Parlamentul român că refuză cererile DNA.
2. Pablo Zalba Bidegain (Spania). Ziarul „The Sunday Times” a prezentat o înregistrare (nu se știe dacă e corectă sau nu, dar în orice caz editată), în care se putea auzi cum europarlamentarul spanilor promitea să facă un amendament la propriul raport și cum acceptă să fie plătit pentru serviciile de consultanță. După doar câteva săptămâni, în presa spaniolă a apărut o scrisoare a OLAF care atesta că Zalba este nevinovat. Aici apar două probleme:
– potrivit documentelor oficiale ale OLAF concluzia privind nevinovația a fost stabilită de instanțele competente cu zece zile mai târziu decât a fost emisă și publicată scrisoarea;
– potrivit acelorași documente, OLAF nu a putut face o anchetă concluzivă, întrucât PE nu a cooperat.
3. Președintele PE, Erhard Buzek, a fost membru al Consiliului de consultanți internaționali al băncii Unicredit. El s-a opus anchetării cazurilor privind așa zisele amendamente contra cost, semnalate de “The Sunday Times”, în care era vorba tocmai despre invitarea unor europarlamentari de a face parte din asemenea consilii de consultanți. Pentru a fi acceptat participarea în astfel de consiliu, nu ştiu dacă legală sau ilegală, alți parlamentari au fost trimiși în judecată pentru corupție și presați să demisioneze din grupurile lor politice.
4. Cazul comisariei Jurova este prea bine cunoscut. Anchetată pentru corupţie în ţara sa, e tartore al Comisiei Europene pentru statul de drepţi.
Statul de drept înseamnă guvernarea pe baza legii. Statul de drepţi, administrarea statului de către serviciile secrete prin acoperiţi.
Nimeni nu poate fi condamnat pe viaţă
Orice acuzat trebuie să aibă dreptul la apărare. În cazul lui Adrian Severin, chiar şi grupul S&D s-a pronunțat pe baza unui simplu articol de ziar, fără să îi dea dreptul la apărare și fără să verifice autenticitatea probelor. Apoi au fost făcute presiuni asupra justiției române pentru ca să confirme această decizie.
În campania pentru alegerile europene din 2014, candidatul pentru președinția Comisiei europene, Martin Schulz, la dezbaterea publică televizată de Eurovision, a acuzat justiția română că ar fi întârziat condamnarea lui Adrian Severin și a cerut imperios să o facă, deși acesta nu fusese anchetat de UE și nimeni în UE nu avea vreo probă că europarlamentarul român se făcuse vinovat de săvârșirea vreunei ilegalitați.
Când nu vrei să dai bani, invoci statul de drept
Să ne mai întrebăm cum este posibil ca un politician european de vârf și candidat pentru conducerea UE, la acea vreme, să facă presiuni publice pentru ca justiția să se pronunțe într-un anumit fel? Asta, în timp ce prin MCV-uri, Bruxelles-ul acuză politicienii de la Bucureşti că fac presiuni asupra magistraţilor şi îngrădesc independenţa justiţiei.
Europa de azi nu pare a fi a coeziunii şi a dezvoltării durabile. Ci una a bugetelor restricţionate (UE ne mai având suficienţi bani pentru fondurile structurale, ne temem că noul bici nu va fi MCV-ul, ci avertismentul “statul de drept”. Cine nu se conformează i se va pune ştampila simplă: a încălcat statul de drept.
