26.9 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSpecialPreședinta CSM, Mariana Ghena, spune că nu s-a simțit niciodată intimidată de...

Președinta CSM, Mariana Ghena, spune că nu s-a simțit niciodată intimidată de mass-media

Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a declarat la Timișoara, că nu s-a simțit niciodată presată de comentariile din spațiul media atunci când a pronunțat o hotărâre. De asemenea, ea a precizat că așa ar trebui să procedeze toți magistrații, potrivit Mediafax.

„Nu m-am simțit presionată, nu mă simt intimidată, mă simt un magistrat în plenitudinea forțelor mele și niciodată nu aș putea să spun că am pronunțat o hotărâre sub imperiul unei presiuni. Niciodată, chiar și atunci când am greșit, poate. Personal, am primit multe atacuri din partea presei. Într-o fază incipientă, virulente, mai apoi, mai puțin virulente, pentru că în decursul anilor îți formezi o imagine, o părere, se duc ecourile, se fac cercetări, verificări”, a afirmat Mariana Ghena.

Ea a mai spus că, în opinia sa, doar judecătorul poate exprima un punct de vedere în cadrul unei cauze, de orice natură ar fi ea, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin motivarea acesteia, motivare în care expune, pe baza probatoriului care doar în dosar se poate găsi

”Și cine ar putea comenta, critica și examina sau explica mai bine (în spațiul media, n.r.) decât o parte nemulțumită, în contextul exercitării unei căi de atac? Și cine ar putea să dea caracter definitiv unei judecăți, în orice materie ar fi ea, decât tot un judecător care în aceeași modalitate legală, să constate dacă ceea ce a făcut primul (cel nemulțumit, n.r.), cel din prima judecată, a făcut bine, legal ori nu”, a explicat Mariana Ghena.

Mariana Ghena a explicat că în momentul în care magistrații sunt învestiți cu acest statut, știu foarte bine ce presupune el, iar pe parcursul exercitării acestei profesii, înțeleg tot mai bine ce înseamnă această profesie.

”Un judecător care consideră interpretările mediatice drept o presiune, înclin să consider că nu este magistrat, indiferent ce comentarii se fac în spațiile media într-un sens sau altul, de orice natură ar fi ele, nu trebuie să constituie presiuni asupra magistratului și nu trebuie să se reflecte în soluțiile pe care le pronunță cu privire la o persoană sau alta. Fără îndoială că aceste comentarii nu induc o stare de confort, dar în momentul în care știi că ți-ai pregătit dosarul, cunoști dosarul, că ești derobat de orice situații care ar putea să-ți inducă o presiune, nu ai de ce să te consideri presionat și lipsit de obiectivitate în actul de justiție”, a conchis șefa CSM.

Cele mai citite

Iranul invocă protecția mediului pentru o posibilă taxă în Strâmtoarea Ormuz

Iranul susține că intenția de a introduce o taxă pentru navele care traversează Strâmtoarea Ormuz are și o justificare ecologică.Teheranul acuză traficul maritim că...

Gestul lui David Popovici a atras atenția în China! Ce au înțeles asiaticii după finala de la 100 m liber

Presa chineză a interpretat gestul făcut de David Popovici după victoria din finala probei de 100 de metri liber drept un mesaj adresat lui...

Birourile bune din București devin mai scumpe: chiriile cresc, deși cererea rămâne slabă

Peste 100.000 de metri pătrați de birouri au fost închiriați în primele șase luni din 2026, sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecutPiața...
Ultima oră
Pe aceeași temă