12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportAmbasadorul Germaniei, despre protestele împotriva OUG13: În multe țări ne-am dori să...

Ambasadorul Germaniei, despre protestele împotriva OUG13: În multe țări ne-am dori să asistăm la astfel de exprimări

Ambasadorul Germaniei Cord-Hinrich Meier-Klodt a declarat, vineri, la Sibiu, că primele sale două luni în România au reprezentat ”o perioadă dificilă cauzată de Ordonanţa de Urgenţă 13” şi a afirmat că oamenii au luat ”o poziţie foarte fermă, venind în sprijinul Europei şi a valorilor sale”. El a susținut că și-ar dori ca în multe țări europene să asiste la astfel de exprimări, potrivit News.ro.

”Salut faptul că şi acest Guvern al României sprijină valorile statului de drept, valorile europene şi lupta împotriva corupţiei. Cu toţii ştim ce s-a întâmplat în ultimele două luni în România. Au fost, de altfel, primele mele două luni în ţara dumneavoastră. A fost o perioadă dificilă cauzată de Ordonanţa de Urgenţă 13. Această ordonanţă a fost suspendată şi ceea ce s-a întâmplat a fost ceea ce eu consider ca expresia cea mai emoţională care vine în sprijinul valorilor europene, mai precis reacţia populaţiei. Aici, în cazul României, oamenii au luat poziţie, o poziţie foarte fermă venind în sprijinul Europei şi a valorilor sale, într-un mod în care în multe ţări europene ne-am dori să asistăm la astfel de exprimări”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Cord-Hinrich Meier-Klodt.

Ambasadorul a precizat că mesajul principal pe care îl are în discuţiile cu autorităţile din România este de ”a uzita de acest moment deosebit din istoria ţării, pentru a arăta că România poate fi în centrul realităţilor europene şi poate contribui la acestea”.

”În acest sens, se întrevede o ocazie deosebit de bună în 2019, când România va deţine preşedinţia Uniunii Europene. Pentru că oferă României ocazia, în calitate de deţinător al preşedinţiei, de a trata problemele de viitor ale Uniunii şi îţi poţi clădi acea reputaţie de jucător sincer”, a mai spus ambasadorul Germaniei.

El a subliniat că după Brexit, ”România are oportunitatea de a juca un rol foarte improtant pentru că va ocupa, ca număr de populaţie, locul al şaselea în Uniunea Europeană”.

 

 

Cele mai citite

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă