19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialUngaria va pierde mâine fonduri UE de jumătate de miliard de euro

Ungaria va pierde mâine fonduri UE de jumătate de miliard de euro

Miniştrii de Finanţe din UE intenţionează să blocheze marţi fonduri de coeziune de 495 milioane de euro destinate Ungariei, pentru că nu a reuşit să ţină deficitul bugetar sub control, decizia urmând să fie o premieră în spaţiul comunitar, au declarat surse diplomatice citate de Reuters, scrie realitatea.net.

Marea majoritate a celor 27 de miniştri sunt pregătiţi să susţină propunerea Comisiei Europene (CE), de suspendare a fondurilor din ianuarie anul viitor, au spus sursele.

“Există un consens pentru suspendarea fondurilor de coeziune destinate Ungariei”, a declarat un diplomat.

Potrivit CE, Ungaria nu a reuşit să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB, de la aderarea la UE, în 2004.

Ungaria a adus anul trecut deficitul bugetar sub 3% din PIB, dar acest fapt s-a datorat în mare parte naţionalizării fondurilor private de pensii. Comisia consideră că măsura nu este o corecţie structurală a deficitului.

Autorităţile de la Budapesta au timp până în septembrie pentru a demonstra CE că pot realiza o ajustare sustenabilă a deficitului, care să coboare sub 3% din PIB anul viitor, după renunţarea la măsurile excepţionale, precum taxele speciale impuse în anumite sectoare.

Comisia anticipează că Ungaria va avea anul viitor un deficit bugetar de 3,25%, dacă nu va lua noi măsuri.

Premierul ungar Viktor Orban, care vrea să obţină un împrumut preventiv de la FMI pentru reducerea costurilor împrumuturior, a declarat anterior că se aşteaptă la o astfel de decizie din partea miniştrilor UE, care va fi “de natură tehnică”, dar a adăugat că Ungaria nu va pierde niciun ban din fondurile UE, în 2013.

Diplomaţii au spus că decizia are rolul că arate că CE dispune de mijloacele de a penaliza statele cu politici bugetare indisciplinate.

“Mesajul pentru Ungaria, dar şi pentru alte state este clar. Trebuie să respecte angajamentele în domeniul bugetar pentru a recâştiga încrederea pieţelor”, a spus un al doilea diplomat, adăugând că aproape toţi membrii UE sunt în favoarea suspendării fondurilor Ungariei.

State precum Italia, ale căror costuri de finanţare au urcat la sfârşitul anului trecut la niveluri nesustenabile, pledează pentru un tratament mai flexibil.

Autorităţile de la Madrid au anunţat recent că vor depăşi ţinta de deficit de 4,4% convenită cu Comisia Europeană pentru acest an. Pactul de Stabilitate şi Creştere prevede un deficit maxim de 3% din PIB.

Liderii europeni, cu excepţia celor din Marea Britanie şi Cehia, au semnat la începutul acestei luni un pact fiscal pentru înăsprirea controlului bugetar.

Cele mai citite

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...

VIDEO Sebastian Burduja lansează un cântec împotriva lui Nicușor Dan: “Văd ruine când scot capul pe geam și Bucureștiul cum se spală în lighean”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, a plasat pe internet un cântec care-l critică pe actualul primar general, Nicușor...
Ultima oră
Pe aceeași temă