18.4 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialVaslui: Profesorii au de recuperat 73 de mil. lei în urma proceselor...

Vaslui: Profesorii au de recuperat 73 de mil. lei în urma proceselor câştigate împotriva statului

Cadrele didactice din judeţul Vaslui au câştigat în instanţă, prin sentinţe definitive şi executorii, peste 73 de milioane lei, reprezentând tăierea salarială de 25 la sută aplicată de Guvern de la 1 iulie 2010, precum şi majorarea de 50 la sută a drepturilor salariale ce trebuia acordată din 2008, potrivit Mediafax.

Potrivit unei situaţii centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, Ministerul Educaţiei are de achitat 73,4 milioane lei celor 7.000 de cadre didactice din judeţul Vaslui care, în urma proceselor intentate unităţilor de învăţământ unde sunt angajate, au avut câştig de cauză prin sentinţe definitive şi irevocabile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sumele ce urmează a fi plătite de către minister începând cu acest an, reprezintă acea majorare salarială de 50 la sută ce trebuia acordată, conform Legii 221/2008, din anul 2008, precum şi tăierile salariale de 25 la sută aplicate de guvern de la 1 iulie 2010.

“Noi am comunicat această situaţie către minister cu toate sumele neplătite în ultimii trei ani şi care sunt prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii. Banii urmează a fi achitaţi procentual, în mai multe tranşe anuale, în baza prevederilor bugetare”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX contabilul-şef al ISJ Vaslui, Smărăndiţa Ignat.

Potrivit Ordonanţei 71/2009 şi a Legii 230/2011 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, cadrele didactice urmează a-şi primi banii câştigaţi în instanţă în următorii cinci ani: 5 la sută în 2012, 20 la sută în 2013, câte 25 la sută în 2014 şi 2015 şi, în final, 35 la sută în 2016. În acest an, cei 5 la sută se vor acorda trimestrial, în patru tranşe de câte 1,25 la sută.

Cele mai citite

Pariază pe șansele României în EURO 24. Va trece de faza grupelor?

EURO 24 se apropie rapid, aducând cu sine nu doar spectacolul fotbalistic european, dar și o mare de oportunități pentru pasionații de pariuri sportive....

„Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural

În ultimii 4 ani, comunitatea Sectorului 4 a implementat proiecte de regenerare urbană a spațiilor publice, utilizând fonduri nerambursabile, atât guvernamentale, cât și accesate...

Șapte decese în focarele de infecție din locuințele sociale

Șapte persoane fără adăpost au murit în ultimii ani din cauza condițiilor inumane din containerele administrate de Primăria Râmnicu Sărat din județul Buzău,...
Ultima oră
Pe aceeași temă