35.3 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialTerapia "minune" de la Oradea

Terapia „minune” de la Oradea

Un bărbat de 51 de ani cu accident vascular cerebral ischemic, hemiplegie pe partea dreaptă a corpului şi infarct miocardic şi-a revenit total în doar câteva ore prin terapia trombolitică aplicată la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Judeţean din Oradea, primul din ţară care o practică din anul 2011.

Potrivit managerului UPU, Gheorghe Carp, şi şefului UPU, dr. Hadrian Borcea, acesta este al patrulea caz rezolvat cu succes în unitatea orădeană, pentru că terapia trombolitică este o metodă terapeutică aplicată de mulţi ani în întreaga lume, dar care în România nu a fost folosită până anul trecut când a demarat la Oradea în cadrul unui proiect transfrontalier derulat între Universitatea Oradea şi Universitatea din Debreţin, Ungaria.

Care sunt condiţiile pentru reuşită

Pentru a avea rezultate optime, tratamentul trebuie aplicat doar în primele trei ore de la debutul manifestărilor, dar depinde şi de alte condiţii patologice pe care pacientul le prezintă. „Importanţa acestei terapii, care este totuşi grevată de anumite riscuri, rezidă în reducerea până la dispariţia completă a manifestărilor clinice şi sechelelor care pot să apară în urma instituirii unui accident vascular cerebral, ceea ce determină posibilitatea reintegrării complete în societate la câteva zile de la momentul instalării AVC”, potrivit medicilor.

Până în prezent, în serviciul UPU al Spitalului Judeţean din Oradea au fost efectuate cinci astfel de proceduri, din care patru au fost reuşite, iar una dintre ele a fost fără nici un rezultat pentru pacienta tratată.

Echipa care a realizat cea mai recentă procedură a fost formată din dr. Florina Fortiş, medic specialist neurolog, dr. Vlad Babeş, medic specialist cardiolog şi dr. Anton Valentin, medic primar medicină de urgenţă. Potrivit şefului UPU Oradea, costul tratamentului, asigurat din bugetul serviciului de urgenţă, este de 4.200 de lei, dar dincolo de aspectul financiar, extrem de importantă este revenirea în viaţa activă a bolnavului.

Cele mai citite

Canicula blochează camioanele pe șosele: restricții de trafic în șapte județe lovite de cod roșu

Măsura a fost luată în contextul avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, care indică temperaturi extreme, nopți tropicale și un disconfort termic deosebit...

„Licențe” false în numele ASF. Investitorii, avertizați să verifice înainte de a-și pune banii în joc

ASF atrage atenția că astfel de înscrisuri nu reprezintă o dovadă a autorizării pentru desfășurarea activităților de investiții în RomâniaAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)...

VIDEO. La Grădina Zoologică din Praga, urșii polari și gorilele primesc înghețată pentru a face față valului de căldură

La Grădina Zoologică din Praga, urșii polari ronțăie înghețată și se tăvălesc prin grămezi de zăpadă, în timp ce al doilea val de căldură...
Ultima oră
Pe aceeași temă