4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialViitorul ministru american al comerțului, Robert Lighthizer, s-a declarat susținătorul teoriei președintelui...

Viitorul ministru american al comerțului, Robert Lighthizer, s-a declarat susținătorul teoriei președintelui Trump privind manipularea de către China a cursului yuanului

Robert Lighthizer, nominalizat de președintele Donald Trump ca ministru al comerțului, a afirmat că susține teoria liderului de la Casa Albă, potrivit căreia China a manipulat substanțial, în trecut, cursul de schimb al monedei sale naționale, yuanul (renminbi), relatează Reuters, potrivit Agerpres.

"Dacă China își manipulează moneda în prezent, pentru a o slăbi, este o altă întrebare", a arătat posibilul viitor reprezentant al SUA pentru comerț. Cel care ar trebui să răspundă, a arătat Lighthizer, este secretarul Trezoreriei (ministrul de finanțe), Steven Mnuchin.

Președintele Trump a adus această acuzație Chinei în campania sa electorală, iar Lighthizer a insistat în fața senatorilor că din cauza cursului defavorabil s-au pierdut multe locuri în Statele Unite. Președintele nu a dat curs promisiunii din campanie de a declara încă din prima zi la Casa Albă că Beijingul manipulează cursul.

Potrivit agenției Reuters, China a cheltuit anul trecut sute de miliarde de dolari din rezervele sale valutare pentru a-și susține moneda națională în fața presiunii ieșirilor de capital.

Miercuri, după încheierea sesiunii anuale a legislativului chinez, premierul Li Keqiang a susținut că Beijingul nu va devaloriza yuanul pentru a sprijini exporturile. "Indiferent ce obstacole se ivesc în calea relațiilor dintre China și SUA, sperăm că aceste relații vor continua să avanseze în direcția pozitivă", îl citează agenția Xinhua. Li a avertizat că în cazul unui război comercial, primele care ar avea de suferit ar fi firmele cu capital străin din China, în special cele americane.

Cele mai citite

Edi Iordănescu, mesaj încurajator pentru tricolori. „Baftă, România!”

Edi Iordănescu, fostul selecționer al României, a transmis un mesaj de susținere echipei naționale după tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. ...

Ianis Hagi și colegii săi, optimiști după tragerea la sorți pentru CM 2026. „Primul loc, acesta e obiectivul nostru!”

România a avut parte de o tragere la sorți favorabilă pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, fiind repartizată în Grupa H alături de Austria,...

Tabloul economic la finalul anului 2024: Provocări sindicale și economice pentru România

La finalul anului 2024, Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” prezintă un raport detaliat privind situația economică și perspectivele din punctul de vedere al drepturilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă