33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecialSUA autorizează construirea primului reactor nuclear, pentru prima dată din 1978

SUA autorizează construirea primului reactor nuclear, pentru prima dată din 1978

Autorităţile federale americane au autorizat, joi, pentru prima dată din 1978 construirea de noi reactoare nucleare în Statele Unite, relatează AFP şi Mediafax.

Comisia pentru reglementare în domeniul nuclear (NRC) a aprobat o rezoluţie care autorizează “construirea şi punerea în serviciu a reactoarelor trei şi patru de la Vogtle”, centrală atomică situată în Georgia (sud-est) şi exploatată de Southern Nuclear.

Este vorba despre primele două reactoare a căror construcţie este autorizată de NRC din 1978, când a fost aprobată centrala din Shearon Harris în North Carolina (sud-est).

Cele două viitoare reactoare de la Vogtle sunt de tipul AP1000 realizate de grupul japonez Toshiba şi filiala sa americană Westinghouse.

Cu o putere de 1.154 MW, potrivit constructorului, AP1000 este un reactor de a treia generaţie cu apă sub presiune. Acesta a primit certificare din partea NRC pentru piaţa americană în decembrie.

Permisul de construcţie a fost acordat în pofida opoziţiei preşedintelui NRC, Gregory Jaczko. “Nu pot să susţin eliberarea acestei autorizaşii ca şi cum Fukushima nu ar fi avut loc niciodată”, or, “în opinia mea, este ceea ce suntem pe cale să facem”, a declarat el, referindu-se la catastrofa nucleară japoneză din martie 2011.

Jaczko a declarat că el ar fi vrut să lege licenţa acordată Southern Nuclear de un “angajament irevocabil” al companiei de a încheia, înainte de punerea în funcţiune, lucrările de ameliorare pe care le-a prevăzut pentru a ţine cont de ce s-a întâmplat la Fukushima.

Ceilalţi patru membri ai comisiei au apreciat că acest lucru “nu ar schimba cu nimic siguranţa funcţionării noilor reactoare”.

Amintind că proiectul de extindere a Vogtle reprezintă o investiţie de 14 miliarde de dolari şi “4.000-5.000 de locuri de muncă în momentul de vârf al activităţii”, compania a afirmat că reactorul 3 ar urma să intre în serviciu în 2016, iar reactorul 4 anul viitor.

Avântul industriei nucleare a fost tăiat în Statele Unite după accidentului din 1979 de la centrala Three Mile Island din Pennsylvania (est), unde interiorul unui reactor s-a topit.

Ultimul reactor nuclear care a intrat în funcţiune în ţară a fost cel al centralei Watts Bar, în Tennessee (sud-est), care alimentează reţeaua din 1996. Potrivit Departamentului Energiei, reactorul 2 al centralei a cărui construcţie a cunoscut numeroase întârzieri urmează să înceapă să funcţioneze în 2013.

Cele mai citite

FOTO. Accident între un autocar și un autocamion. A fost activat Planul Roșu

Un accident în care sunt implicate un autocar şi un camion s-a produs, în această dimineaţă, la Porumbacul de Sus, fiind activat Planul Roşu.Potrivi...

MAE confirmă că un român a murit în inundațiile din Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat cetăţenia română a celei de-a treia persoane dispărute, şi ulterior găsită decedată, în urma inundaţiilor produse, pe 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă