16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăGDPRO treime din cazurile de cancer ar putea fi evitate. Află cum!

O treime din cazurile de cancer ar putea fi evitate. Află cum!

Aproximativ 30% din totalul cazurilor de cancer de pe mapamond ar putea fi evitate prin schimbarea stilului de viaţă, au anunţat reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), vineri, cu o zi înainte de Ziua mondială contra cancerului, scrie Mediafax.

OMS consideră că pot fi evitaţi principalii factori de risc – fumatul, obezitatea, consumul insuficient de fructe şi legume, lipsa exerciţiilor fizice, consumul excesiv de alcool şi poluarea aerului din oraşe.

Fumatul “este factorul de risc canceros cel mai important, reprezentând 22% din mortalitatea cauzată de cancer”.

Cu titlu preventiv, OMS recomandă oamenilor să evite aceşti factori de risc şi să se vaccineze contra virusului papiloma uman (HPV), vinovat de declanşarea cancerul de col uterin, care face ravagii în ţările în curs de dezvoltare, şi să îşi reducă expunerea la soare.

Potrivit celor mai recente cifre cunoscute, cele din 2008, cancerul a cauzat 7,6 milioane de decese pe plan mondial în acel an, reprezentând 13% din mortalitatea mondială.

Cancerele de plămâni, de stomac, de ficat, de colon şi mamar sunt tipurile de cancer care cauzează cel mai mare număr de decese în lume.

În ţările sărace, 20% dintre decese sunt cauzate de cancerele provocate de infecţiile virale, precum virusul hepatitei B sau virusul papiloma uman.

Cancerul afectează cel mai dur ţările considerate sărace sau cu venituri medii, în care totalizează 70% din cazurile de deces.

Potrivit statisticilor OMS, mortalitatea cauzată de cancer va continua să crească şi va depăşi pragul de 13,1 milioane de decese în 2030.

Cele mai citite

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul...

Sibiu: S-a răsturnat cu ATV-ul pe un drum forestier și a murit

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Rășinari - Valea Caselor...

Dacă va câștiga alegerile, Rishi Sunak anunţă că va restabili serviciu militar naţional obligatoriu

Rishi Sunak face declarații controversate înainte de alegerile din iunie. Premierul conservator britanic susține că va introduce serviciu militar naţional obligatoriu, dacă va triumfa pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă