Sistemul este simplu: statul român emite obligaţiuni, cumpărate de persoane juridice, când sunt listate (în cazul MTN) la Bursa din Luxemburg.
În general, marii cumpărători, ce devin practic mari investitori, cumpără bonduri în funcţie de încrederea în politica guvernului, cu garanţia că, la maturitatea bondurilor, vor primi înapoi banii daţi, plus dobânda.
Pentru ca marile bănci globale să te împrumute, trebuie să fii credibil. Adică să spui (sincer) cum stai. Din concluzia trasă de analiştii marilor investitori (că stai bine, mai puţin bine, ori prost), obţii mai mulţi sau mai puţini bani, la o dobândă mai mică sau mai mare.
În toamna anului trecut, Cabinetul Dăncilă îndatorase România, pe MTN, cu circa 27 de miliarde de euro. Motivul legitim pentru care statele împrumută bani e cel de a face investiţii.
Cabinetul Dăncilă folosea împrumuturile pentru finanţarea datoriei şi acoperirea deficitelor la salariile şi pensiile de stat.
Nevoia de finanţare a rămas aceeaşi şi acum. Cabinetul Orban rostogoleşte deocamdată datoria predecesorilor. Intenţia Guvernului ar fi, bănuim, să folosească împrumuturile pentru investiţii. Deocamdată nu reuşeşte. Perspectivele, din cauza expandării aşteptate a bugetului de pensii, sunt neclare.
Pentru că are aceeaşi nevoie de finanţare ca la jumătatea anului trecut, Ministerul Finanţelor, condus acum de Florin Cîţu, a întocmit un supliment de prospect de emisiune, datat 20 ianuarie a.c., pentru a putea deschide împrumutul total pe MTN peste 31 de miliarde de euro (al doilea supliment, din 20 ianuarie 2020, la Memorandumul de informare din 26 martie 2019, completat de Primul supliment la Memorandumul de informare, din 9 iulie 2019).
Contractul dintre Guvern şi Bursa din Luxemburg spune că, dacă Guvernul nu plăteşte o rată anuală (serviciul datoriei), toată datoria (31 de miliarde de euro) devine scadentă.
Practic, înseamnă că dai imediat toţi banii sau îţi declari falimentul. Pentru că faliment înseamnă că nu plăteşti. România nu poate plăti deodată toţi aceşti bani.
„Viitoarele politici fiscale și de venit reprezintă o altă sursă de incertitudine, pe fondul programului electoral pentru 2020, precum și o posibilă consolidare fiscală, impusă pentru a asigura respectarea plafonului bugetar de referință”, ştie Cabinetul Orban, cum reiese din suplimentul la prospectul de emisiune pentru MTN.
Statele responsabile fac acum excedent bugetar
Riscurile suplimentare, explică instituţia condusă acum de dl. Cîţu, „se referă la evoluțiile pe piața muncii, datorită gradului de reducere continuă (n.r.: a forţei de muncă disponibile), inclusiv mobilitatea slabă a forței de muncă, dificultățile în recrutarea personalului, cu care se confruntă companiile, și amploarea emigrării”, aceste riscuri putând avea „un impact net din mediul extern”.
Incertitudinile acestea, ştie PNL, sunt „asociate cu potențialul de încetinire economică globală, inclusiv datorită tensiunilor geopolitice și posibilelor escaladări ale litigiilor tehnologice și comerciale, în special cele dintre SUA și China.
Aceste tensiuni pot duce la perturbări semnificative ale activității economice, cu un impact direct asupra economiilor mici, precum România”.
Ce fac alte economii europene, conduse de guverne responsabile? Moda este ca, în aşteptarea unor vremuri tulburi şi a unei recesiuni previzibile, guvernele să asigure statelor lor un deficit mic sau chiar un excedent bugetar, din care să poată să se îndestuleze în vremuri de criză.
În anul 2018, Luxemburg avea excedent +2,4%, Bulgaria şi Malta +2,0%, Germania +1,7%, Olanda +1,5%, Grecia +1,1%), Cehia şi Suedia +0,9%, Lituania şi Slovenia +0,7%, Danemarca +0,5%, Croaţia +0,2% şi Austria +0,1%. România, anul trecut? Dădea petrecere! -3% pe hârtie, 4,6% în economia reală!
România, anul acesta? Nu mai dă petrecere, dar împrumuturile nu s-au oprit. Puţin probabil că vor încetini înainte de alegeri. Încetinirea nu poate fi bruscă.
Florin Cîţu compara încetinirea cu oprirea treptată a unei maşini care merge cu viteză mare: pui frână brusc, pasagerii ies prin parbriz.
Mai mult, spune MFP în documentul citat, „finalizarea și consecințele Brexitului sunt o altă sursă de risc” şi de asemenea „factorii asociați cu efectele unei posibile diminuări a pozițiilor politicii monetare ale băncilor centrale pot conduce la o recuperare mai rapidă a cererii globale agregate și, prin urmare, la presiuni inflaționiste”.
Ce spunea în propaganda internă PSD, anul trecut? Că BNR e vinovată pentru că nu a stopat inflaţia, adică pentru că nu a smuls petrecăreţul de la chef şi nu l-a dus acasă, să-şi cureţe creierul de aburii beţiei. Însă aceasta este, de regulă, treaba familiei, nu a Băncii Centrale.
Aşadar, în suplimentul la prospectul de emisiune pe MTN putem citi adevărul, aşa cum puteam să-l citim şi atunci când documentele necesare pentru MTN erau făcute de cabinetele PSD. România liberă a scris despre aceasta, la vremea respectivă.
„Ştim că situaţia este rea şi lucrăm la aceasta” CABINETUL ORBAN
Titrez, în pagina de Economie, că, prin conţinutul acestui document, dl. Cîţu spune practic, în numele Cabinetului Orban: „Ştim că situaţia e rea şi lucrăm la aceasta!”. Vom vedea dacă este aşa. La fel, în anii trecuţi, şi cabinetele PSD spuneau, în documente oficiale: „Situaţia se înrăutăţeşte şi noi ştim!”.
Combinând ce făcea Cabinetul Dăncilă, prin politica sa economică şi fiscală internă, cu ce spunea în suplimentul la prospectul de emisiune pe MTN din iulie 2019, se poate trage concluzia şi că guvernele PSD nu numai că ştiau în ce situaţie este ţara, ci şi ce au de făcut pentru ca să nu o înrăutăţească, dar şi că nu făceau nimic, ba, chiar făceau taman pe dos.
Spunem aceasta aici şi acum pentru că, la fel, Cabinetul Orban ştie că principalul risc previzibil este creşterea enormă prefigurată, de 40%, a punctului de pensie.
Legătura este cu Memorandumul de bază la MTN, în care un cabinet PSD precedent afirma: „O creștere semnificativă a nivelului datoriei României ar putea îngreuna refinanțarea datoriei în condiții favorabile”.
Aşadar, aceasta este acum situaţia exactă. Guvernul care va urma (cu sau fără alegeri anticipate) are o misiune extrem de dificilă, fără doar şi poate.
Nu poate să mărească pensiile de la 1 septembrie anul acesta (majorând punctul de pensie cu 40% – o asemenea majorare nu s-a mai pomenit decât poate în Venezuela lui Nicolas Maduro, unde inflaţia era în luna august a anului trecut de 10 milioane la sută) decât numai inflamând deficitul bugetar la peste 6%, aşa cum au calculat diferiţi experţi independenţi.
Dacă nu o va face, consecinţele vor fi politice pentru orice guvern, de orice orientare. Este un cleşte care se strânge şi o situaţie-limită din care nu ştim cum va ieşi politic partidul sau coaliţia care se va afla atunci la guvernare, nici pe unde va scoate cămaşa guvernul care va conduce ţara, la momentul la care nu se va mai putea şi va trebui să ne confruntăm frontal cu aceste realităţi economice obiective.
În romanul său „Scribul şi închipuirea”, Dumitru M. Ion vorbea despre sfâşierea de sine a individului, care nu poate să găsească o ieşire din situaţia în care este. Experţii au găsit soluţia şi ea e simplă.
Guvernul, oricare ar fi el, nu reuşeşte aceasta, pentru că ar trebui să cunoască sfâşierea de sine. Ultima dată când s-a întâmplat aceasta a fost în anul 2010. Ce va fi acum?
