12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportRevenire de senzație la CSM București

Revenire de senzație la CSM București

Johansson a semnat o înţelegere valabilă până la finalul sezonului, după ce anterior a fost antrenor principal al ”tigroaicelor” în două rânduri. CSMB a obţinut două medalii de bronz în EHF Champions League în 2017 şi 2018 cu antrenorul scandinav pe banca tehnică.

Per Johansson face din nou echipă cu principalul Adi Vasile, ”pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor din acest an: câştigarea tuturor trofeelor interne şi calificarea în Final Four-ul (Ligii Campionilor) de la Budapesta!”, anunţă clubul.

De menţionat că Adrian Vasile şi Per Johansson colaborează şi la naţionala Muntenegrului, unde suedezul este principal, iar românul secund.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă