11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu într-un bloc cu locuinţe sociale din Rădăuţi, zece familii afectate

Incendiu într-un bloc cu locuinţe sociale din Rădăuţi, zece familii afectate

Zece familii care locuiesc într-un bloc de locuinţe sociale, amenajat în fosta Policlinică din Rădăuţi, o clădire veche de peste o sută de ani, au fost afectate, marţi seară, în urma unui incendiu care a izbucnit la mansardă din cauza scânteilor provenite de la coşul de fum, potrivit Mediafax.

Incendiul cuprinsese acoperişul tip mansardă şi exista pericol de propagare la întreaga construcţie, un dispensar medical şi alte clădiri învecinate, iar pentru stingerea focului au intervenit timp de trei ore pompierii din Rădăuţi Siret şi Vicovu de Sus, cu şapte autospeciale.

În incendiu au ars un apartament aflat în podul blocului, format din două camere şi bucătărie, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi acoperişul clădirii, construit pe astereală din lemn şi acoperit cu tablă zincată, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.

Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de evacuare a fumului, neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a declarat corespondentului MEDIAFAX că din cele zece familii care locuiesc în respectiva clădire cinci vor putea rămâne peste noapte în locuinţele lor, alte două familii au fost cazate la adăpostul de noapte al municipalităţii, iar trei familii vor dormi la rude.

El a spus că miercuri dimineaţă va constitui o comisie care să evalueze pagubele şi apoi să fie stabilite soluţiile pentru cazarea familiilor ce locuiau în clădirea respectivă.

Primarul a arătat că blocul de locuinţe sociale a fost amenajat într-o clădire veche de peste o sută de ani în care a funcţionat Policlinica şi consideră că soluţia este construcţia de blocuri sociale şi nu amenajarea de locuinţe sociale în clădiri vechi.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă