25.3 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSportUdrea: Criza nu se sfârşeşte în 2012, dar guvenul va putea plăti...

Udrea: Criza nu se sfârşeşte în 2012, dar guvenul va putea plăti salariile şi pensiile

Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, afirmă, luni, într-o postare pe blogul său, că, deşi în 2012 nu se va sfârşi criza economică, guvenul va asigura plata salariilor şi a pensiilor, iar România va rămâne atractivă pentru investitori şi va continua creşterea economică, potrivit Mediafax.

‘Sunt convinsă că 2012 va fi un an al confirmărilor. Anul acesta, se va confirma faptul că am adoptat măsurile economice şi fiscale corecte, precum şi reformele necesare în sectoarele cheie ale economiei sau în domeniul social. România are aprecierea unanimă a instituţiilor financiare internaţionale şi a celorlalte guverne europene”, precizează Udrea, pe blogul personal (www.elenaudrea.ro)

“Câştigul cel mare din 2011 este că toate aceste masuri vor face mai uşoară situaţia noastră în noul an, în care, din păcate, nu vom avea parte de sfârşitul crizei economice. Guvernul va putea însă asigura plata pensiilor şi a salariilor, România va rămâne atractivă pentru investitorii străini, vom continua pe drumul creşterii economice, vom absorbi mult mai eficient fondurile europene şi vom rămâne un exemplu de curaj şi responsabilitate în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm”, adaugă ministrul.

Ministrul mai arată, pe blog, că în 2012 se va confirma şi faptul că “solidaritatea este cheia unei parcurgeri rapide şi sigure a crizei”.

“Vom vedea şi că oamenii aleg soluţii reale şi nu demagogii imorale”, scrie Udrea.

Ea precizează că a petrecut Revelionul la Predeal, cu ‘multă veselie, dans, alături de oameni extrem de amabili, puşi pe distracţie”.

“Suntem deja în noul an! Am petrecut un Revelion frumos, în Predeal, cu multă veselie, dans, alături de oameni extrem de amabili, puşi pe distracţie. Chiar dacă am fost în compania unor colegi, noaptea de trecere dintre ani a fost un moment de deconectare, un moment în care nu s-a făcut politică şi în care toţi am întâmpinat cu speranţă anul 2012”, scrie Udrea.

Ea a ţinut să transmită şi un mesaj de unitate: “A trecut însă… şi Revelionul, şi anul 2011! Pornim de la capăt cu munca, grijile, stresul, problemele care nu suferă amânare, dar şi cu bucuriile, satisfacţiile, realizările şi momentele minunate în care vom fi lângă cei dragi. Important este să trecem prin toate împreună. Pentru că acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit tuturor: indiferent cât de greu ne-ar fi fiecăruia în parte, împreună ne va fi mai uşor şi vom trece peste orice pare atât de dificil acum pe cont propriu”.

Elena Udrea a postat pe blogul său şi poze de la petrecerea de Revelion de la Predeal, în care apare alături de preşedintele Senatului, Vasile Blaga.

Cele mai citite

VIDEO. Jose Mourinho consideră că a luat decizia greșită când a refuzat naționala Portugaliei

Jose Mourinho, "The special one", a sosit în România pentru a lua parte la meciul de "final" al Generației de Aur, difuzat în seara...

Marcel Ciolacu, despre posibilitatea ca Rusia să atace România: “Suntem pregătiți”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o declarație sâmbătă, că România este o țară sigură și că nu există motive de îngrijorare în ceea ce...

Anunț al ANPC cu privirea la achiziționarea jucăriilor pentru copii

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a transmis un mesaj important pe rețelele sociale, sâmbătă, subliniind necesitatea achiziționării jucăriilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă