26.4 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialAmericanii de la Ford cer urgentarea construcției unei autostrăzi spre Craiova. Premierul...

Americanii de la Ford cer urgentarea construcției unei autostrăzi spre Craiova. Premierul Grindeanu le spune să aștepte până anul viitor. Victor Ponta promitea aceeași autostradă încă din anul 2013

Licitaţia pentru realizarea proiectului tehnic şi a execuţiei autostrăzii Craiova-Piteşti va fi lansată în vara anului 2017, iar lucrările ar urma să pornească la începutul anului viitor, a anunţat, vineri, la Craiova, premierul Sorin Grindeanu, citat de Mediafax.

Șeful Guvernului a vizitat uzina de automobile Ford de la Craiova, ai cărei reprezentanți au cerut de mai multe ori o autostradă până în orașul lor, care să faciliteze transportul materialelor și mai ales al vehiculelor produse.

Aflat în prima sa vizită la fabrica Ford, premierul Grindeanu a afirmat că licitaţia pentru desemnarea constructorului autostrăzii care va lega oraşul de Piteşti va fi lansată în această vară, documentaţia în acest sens urmând să fie finalizată luna viitoare.

“I-am anunţat pe reprezentanţii Ford că la sfârşitul lunii mai documentaţia pentru proiectare plus execuţie va fi finalizată, astfel încât se va putea lansa spre licitaţie. Asta ne face optimişti, gândindu-ne la anumite termene, că în toamna acestui an vom avea câştigătorul acestei licitaţii. Cea mai lungă perioadă ar fi la începutul anului viitor să înceapă efectiv execuţia drumului dintre Piteşti şi Craiova, extrem de important şi pentru Ford, care va avea în jur de 600 de camioane care vor merge pe acest drum, important pentru Craiova, pentru celelalte localităţi, dar important pentru oameni. Deci, la sfârşitul lunii mai, documentaţia finalizată, depusă pentru licitaţie, proiectare plus execuţie, astfel încât să ardem anumite etape care mai lungeau acest proces”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.


Citește și: Ponta, la Aeroportul Craiova: Investitorii nu trebuie să folosească doar aeroportul de la Bucureşti


Amintim că, în decembrie 2012, premierul de atunci, Victor Ponta, provenit tot din PSD, anunța că autostrada până la Craiova va fi construită în anul 2013. Ponta recunoștea că Oltenia are nevoie de infrastructură și că în 2013 va începe un proiect de autostradă sau de drum expres care să facă legătura între Craiova şi Constanţa.

"Anunţ faptul că acest proiect îl voi desfăşura numai şi numai în colaborare cu reprezentanţii judeţelor şi regiunii Oltenia, faptul că anul viitor prin concesiune pornind proiectul autostradă sau drum expres vedem în funcţie de valoarea traficului calculat Piteşti-Craiova, în acest fel Craiova va fi legată prin autostradă până la Constanţa până la cel mai mare port al României. Ştiţi foarte bine autostrada Bucureşti-Constanţa a fost finalizată anul acesta, autostrada Bucureşti Piteşti există de mult timp însă legarea prin sistem de autostradă a Craiovei la Constanţa nu înseamnă doar pentru persoanele care se deplasează în Bucureşti sau în vacanţă la mare dar înseamnă în primul rând pentru zona economică a Olteniei un sprijin extraordinar de important", declara Victor Ponta în decembrie 2012.


În cadrul vizitei sale de vineri la fabrica Ford din Craiova, Grindeanu a avut o întrevedere cu Steven Armstrong, vicepreşedinte şi director operaţional Ford Europa, cu Andrew McCall, vicepreşedinte relaţii guvernamentale Ford Europa şi cu John Oldham, preşedintele Ford Romania.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...

Cum ar putea Nicușor Dan să elimine și mafia din fotbal

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se laudă în campania electorală pentru un nou mandat de edil-șef că a oprit mafia...
Ultima oră
Pe aceeași temă