25.8 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialLondra avertizează că atacul de la ambasada britanică din Teheran va avea...

Londra avertizează că atacul de la ambasada britanică din Teheran va avea „consecinţe grave”

Marea Britanie a avertizat, marţi seara, că incidentele produse la ambasada sa din Teheran vor avea „consecinţe grave”, informează AFP, potrivit Mediafax.

„Chiar dacă ministrul iranian de Externe a declarat că este dezolat în legătură cu ce s-a întâmplat şi că va lua măsuri, acest caz reprezintă o gravă eroare a Guvernului iranian”, afirmă ministrul britanic de Externe, William Hague.

„Marea Britanie tratează cu multă seriozitate acest act iresponsabil” şi vor exista „grave consecinţe”, avertizează Hague.

Londra l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri iranian şi a organizat o reuniune de criză la sediul Guvernului, în prezenţa premierului David Cameron.

Zeci de manifestanţi au atacat şi au pătruns marţi în incinta ambasadei britanice şi într-o altă clădire diplomatică britanică din Teheran, pe fondul tensiunilor referitoare la dosarul nuclear iranian.

Manifestanţii islamişti au pătruns de două ori în sediul ambasadei britanice şi au ocupat câteva ore o fostă reşedinţă britanică situată în nordul capitalei iraniene.

Anterior, Ministerul britanic de Externe se declarase „scandalizat” în legătură cu pătrunderea inacceptabilă a manifestanţilor în sediul ambasadei britanice. Reacţii similare au avut Statele Unite, Franţa, Italia şi Rusia. Uniunea Europeană a condamnat „incursiunea inacceptabilă” în sediul ambasadei britanice. „Am fost extrem de preocupată când am auzit că în incinta ambasadei britanice au intrat manifestanţi. Condamn cu fermitate această incursiune inacceptabilă”, a declarat Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.

Cele mai citite

Ciprian Ciucu anunță că intenționează să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei și spune că a refuzat tentative de mituire

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu (PNL), a declarat că intenționează să candideze pentru un nou mandat, afirmând că are nevoie de zece ani...

PSD condiționează votul pentru legea salarizării de acordul sindicatelor

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, afirmă că PSD va susține în Parlament legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, jalon prevăzut în PNRR,...

Ion Ceban respinge afirmațiile lui Ciprian Ciucu privind desemnarea lui Adrian Veștea și spune că nu are nicio implicare în criza politică din România

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a respins duminică afirmațiile făcute de primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, potrivit cărora ar fi aflat despre desemnarea lui Adrian Veștea...
Ultima oră
Pe aceeași temă