p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}
p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}
p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px}
p.p4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; color: #a71f78}
p.p5 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 10.0px Helvetica; color: #272c36; min-height: 12.0px}
p.p6 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 22.0px; font: 28.0px Helvetica}
p.p7 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 28.0px Helvetica; min-height: 34.0px}
p.p8 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 38.0px Helvetica}
p.p9 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}
p.p10 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 11.0px Helvetica}
span.s1 {font-kerning: none}
span.s2 {font-kerning: none; color: #272c36}
Săptămâna Mare este o perioadă a reculegerii și a smereniei, care a început cu Duminica Floriilor, când credincioșii au rememorat intrarea lui Isus Cristos în Ierusalim și au mers în biserici cu ramuri înflorite de salcie. La catolici, aceste ramuri sunt păstrate la icoane, apoi, după ce se usucă, sunt arse în Miercurea Cenușii, iar cenușa obținută și-o toarnă în cap în semn de penitență. În Bucovina, ortodocșii pun salcia în apă, iar cele care prind rădăcini sunt răsădite apoi pe malul apelor, într-un ciclu care amintește de Învierea Mântuitorului. În Săptămâna Mare, credincioșii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici se spovedesc și se pregătesc spiritual de Înviere.
În tradiția bizantină, împărtășită de ortodocși și de greco-catolici, sunt oficiate mai multe slujbe speciale, care celebrează instituirea Euharistiei în Joia Mare, Prohodul Domnului și liturghii ale darurilor înaintesfințite, adică în acele slujbe ei folosesc euharistia care a fost consacrată în cadrul unor liturghii anterioare. Și aceasta deoarece tradiția spune că în zilele în care Mântuitorul a fost coborât în mormânt nu trebuie oficiată liturghia obișnuită, care produce transsubstanțierea, adică transformarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului.
Tot în această săptămână este oficiată slujba celor 12 denii, care amintește trădarea Mântuitorului și Patimile Sale. În tradiția latină, care a fost preluată și de greco-catolici, este oficiată o rugăciune specială, numită Calea Crucii, cu 14 opriri, care reamintește credincioșilor suferințele lui Isus Cristos. La Cluj, în Miercurea Mare, episcopul greco-catolic organizează o procesiune prin centrul orașului, care pornește din Piața Unirii și se încheie în Catedrala Schimbarea la Față. Un tânăr poartă o cruce de lemn, supravegheat de alți doi tineri, costumați într-o manieră care aduce aminte de îmbrăcămintea legionarilor romani care l-au însoțit pe Isus Cristos. În catedrală, participanții la procesiune prind de crucea de lemn cruciulițe de hârtie, care semnifică răscumpărarea păcatelor omenirii prin jertfa Mântuitorului.
În Joia Mare, în aceeași catedrală, episcopul greco-catolic spală picioarele a 12 studenți la Teologie, în amintirea gestului similar făcut de Mântuitor celor 12 apostoli. În toate comunitățile creștine, din Vinerea Mare, oamenii pregătesc masa de Paști, de pe care nu trebuie să lipsească ouăle roșii.
Înconjorul bisericii și Cina Domnului
În noaptea de Paști, cel mai important moment este acela când este oficiată Utrenia Învierii. Ortodocșii și catolicii de ambele rituri participă la procesiuni cu lumânări în mâini și înconjoară bisericile. Apoi, după anunțarea Învierii, oamenii se salută cu „Cristos a Înviat!”, iar răspunsul este ”Adevărat că a Înviat!”. Oamenii ciocnesc ouă roșii, iar după Utrenia Învierii primesc ”paști”. Este vorba de un amestec de pâine și de vin, neconsacrate, care este, de fapt, Cina Domnului din tradiția calvină. În perioada în care românii din Transilvania aveau episcopi calvini (episcopii protestanți Gheorghe din Sângeorz, Pavel Tordași și Mihai Tordași au preluat conducerea bisericii bizantine a românilor orientali și au încercat să îi impună Reforma calvină), în Biserica lor a intrat această tradiție, în contextul în care calvinii nu au decât patru mari sărbători pe an: Paștele, Crăciunul, Rusaliile și Sărbătoarea Reformei.
Pentru că ei nu cred în euharistie, împart oamenilor pâine și vin binecuvântate. Tradiția a fost păstrată și după ce românii ardeleni au renunțat la ierarhia protestantă, iar unii dintre ei au revenit la biserica greco-orientală, care a devenit azi Biserica Ortodoxă, iar alții s-au unit cu Biserica Romei și au devenit greco-catolici. În Moldova, Muntenia și Dobrogea, în prima zi de Paști, oamenii duc coșulețe cu bucate în biserică, iar alimentele sunt binecuvântate de preoți.
În Bucovina, în dimineața de Paști, bătrânii pun într-un bol cu apă un ou roșu și o monedă, iar copiii sunt îndemnați să se spele pe față cu această apă, pentru a rămâne sănătoși și frumoși. În tot spațiul românesc, inclusiv în Basarabia, sunt organizate adevărate competiții de spart ouă roșii. Copii ciocnesc ouăle pregătite din vreme, iar câștigătorii iau ouăle sparte ale învinșilor.
Fetele se stropesc cu apă, tradiție din Săptămâna Luminată
În anumite sate din Maramureș, Crișana, Banat și Transilvania, a doua zi de Paști, cete de tineri merg la udat sau la stropit. Ei stropesc cu apă scoasă din fântână sau cu parfum tinerele fete, în timp ce rostesc diferite poezele prin care asemuiesc tinerele fete cu florile care trebuie udate pentru a nu se ofili. Udătorii sunt răsplătiți cu ouă roșii, prăjituri, cozonac și vin. Tradiția a fost adusă în Transilvania de sașii colonizați în Evul Mediu, apoi a fost preluată deopotrivă de maghiari și de români.
”Stropitul este un rit care ține de renașterea naturii, de purificarea cu ajutorul sărbătorilor pascale și de fertilitate”, spune etnograful Paul Macrea. O altă tradiție este cea a colindelor pascale. Spre deosebire de cele de Crăciun, colindele pascale sunt intonate doar în biserică, în cadru liturgic, în timp ce se cuminecă credincioșii. Aceste colinde sunt inspirate de imnurile neoprotestante pe care emigranții ardeleni le-au descoperit în America de Nord, în timpul Imperiului Austro-Ungar, în condițiile în care mulți dintre ei plecaseră peste Oceanul Atlantic pentru a munci. Întorși acasă, ei au adus cu ei aceste imnuri și le-au adaptat tradiției muzicale bizantine. Astfel de colinde sunt intonate în Bisericile Ortodoxă și în cea Greco-Catolică.
Perioada Paștilor este una care readuce în actualitate tradiții ancestrale. Unele dintre ele provin din perioada precreștină. Altele au fost împrumutate și adaptate de la alte comunități care trăiesc în spațiul românesc.
