16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportProiectul legislativ pentru majorarea indemnizațiilor aleșilor locali a fost adoptat, marți, de...

Proiectul legislativ pentru majorarea indemnizațiilor aleșilor locali a fost adoptat, marți, de Camera Deputaților

Proiectul privind aprobarea OUG 9/2017 care vizează mărirea indemnizaţiilor consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, cu 22 voturi „pentru”, 33 de voturi „împotrivă” şi 8 abţineri, potrivit News.ro.

Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat luni, în cadrul şedinţei Comisiei, că indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30% până când legea salarizării unitare va intra „în linie dreaptă”.

"Am dat raport Ordonanţei 9/2017. În primul rând sunt doleanţele celor din sistemul de apărare şi ordine publică, siguranţă naţională, precum şi din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiţiei. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o începând cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel încât şi poliţiştii, şi cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament şi cu sprijinul doamnei ministru al Muncii am adoptat şi mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă", a declarat preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon.

Deputatul PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate, a propus amendamentul cu privire la majorarea aleşilor locali.

"Deşi în comisie se discutase că o să pice amendamentul nostru, PSD nu voia să ne susţină, doamna ministru a spus că susţine amendamentul. Atunci s-a votat în unanimitate. Primarii erau oarecum frustraţi, aveau salarii foarte mici şi aşteptăm de la ei performanţe. Nu era nici constituţional, nici moral să ţii un primar cu un salariu mic, el nu are niciun spor iar salariul primarilor era depăşit de mulţi profesori, de poliţistul din comună, ceea ce nu este normal", a afirmat Corneliu Olar.

Cele mai citite

Un cunoscut actor a murit subit la doar 59 de ani

Un actor cunoscut a murit pe neașteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoțian este cunoscut în special...

Doi polițiști de frontieră, răniți într-o acțiune de prindere a unor migranți

Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi noaptea trecută, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă