14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialProcesul dintre fiscul italian şi Maradona, reluat de la zero

Procesul dintre fiscul italian şi Maradona, reluat de la zero

Justiţia italiană a decis, joi, ca procesul împotriva fostului fotbalist Diego Maradona, care datorează fiscului italian 38 de milioane de euro, să fie reluat de la zero, în data de 12 ianuarie 2012, a anunţat avocatul argentinianului, informează AFP, potrivit Mediafax.

Avocatul Angelo Pisani a declarat că va solicita din nou suspendarea procesului.

Pisani a precizat că Maradona nu a primit, în 1988, documentele bune de la societatea Equitalia privind impozitele sale. “Altfel ar fi putut să îşi exercite drepturile şi să demonstreze că solicitarea fiscului era ilegitimă”, a explicat el.

Equitalia este societatea însărcinată cu anchetarea persoanelor care datorează bani fiscului italian, acesta din urmă neocupându-se cu recuperarea sumelor.

“În prezent, în ziua prescrierii din 1999, Equitalia îi cere în continuare lui Maradona peste 38 de milioane de euro, fără să specifice cum a ajuns la o astfel de sumă”, a menţionat avocatul fostului internaţional argentinian, care a estimat că doar 13 milioane de euro reprezintă impozitele pentru anii 1988, 1989 şi 1990, restul fiind dobânzi.

În opinia avocatului, deoarece au existat erori în procesul de recuperare, conturile ar fi putut fi lichidate.

Curtea de Casaţie l-a condamnat, în 2005, pe fostul star al formaţiei Napoli (1984-1991) să plătească 37,2 milioane de euro fiscului italian. Din această sumă, 23,5 milioane de euro reprezintă dobânzi moratorii (dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor). În timpul ultimilor ani petrecuţi în Italia, Maradona nu şi-a achitat impozitele pe venituri.

Campion mondial în 1986 cu naţionala Argentinei, Maradona a înscris 115 goluri în 259 de meciuri pentru Napoli, în perioada 1984-1991.

Cele mai citite

Vladimir Putin, reacție după atentatul asupra premierului slovac Robert Fico

Președintele Vladimir Putin a vorbit despre atentatul asupra premierului slovac Robert Fico. Liderul de la Kremlin consideră atacul drept o "crimă odioasă". ''Am aflat cu...

Isărescu: Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că, atunci când datoria depăşeşte 50% din PIB trebuie luate măsuri. Mugur Isărescu a fost întrebat,...

Interpol l-a plasat în căutare internațională pe Mohamed Amra, ai cărui complici au ucis doi polițiști

Organizația internațională a poliției, INTERPOL, l-a plasat la rubrica "Wanted persons" ("Persoane căutate") pe Amra Mohamed (30 de ani), arestatul care a fugit de...
Ultima oră
Pe aceeași temă