15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCriptele antice ale Constanţei, promovate în format 3D

Criptele antice ale Constanţei, promovate în format 3D

Obiective din patrimoniul cultural constănţean care nu pot fi vizitate de către publicul larg pot fi văzute în format digital prin intermediul a două proiecte culturale. 

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), în colaborare cu specialişti de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Optoelectronică din Bucureşti, au desfăşurat, pe parcursul acestui an, două proiecte de promovare a civilizaţiei dobrogene într-un format digital modern. Este vorba despre  „Arheodrom virtual” şi „Incursiuni virtuale în istoria antică a oraşului”, proiecte cu finanţare nerambursabilă din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Proiectul „Arheodrom virtual” a vizat crearea unor replici virtuale a câtorva morminte pictate aflate pe raza judeţului Constanţa. Este vorba de criptele aflate în curtea Colegiului Naţional Mihai Eminescu şi în complexul Hotel Maria, ambele în Constanţa, alte două cripte pictate aflându-se la Cernavodă (anticul Axiopolis) şi Ostrov. Pentru cele patru morminte pictate s-au utilizat tehnici de scanare 3D, termoviziune şi documentaţie fotografică. Tehnicile permit identificarea defectelor şi neuniformităţilor superficiale.

Cel de-al doilea proiect, „Incursiuni virtuale în istoria antică a oraşului”, şi-a propus digitizarea celor mai reprezentative piese de patrimoniu cultural local şi realizarea unui tur virtual al MINAC, prin vizitarea expoziţiei permanente dedicate perioadei antice, completată de o galerie foto a celor mai reprezentative exponate din colecţiile muzeului.

De asemenea, au fost reconstituite în 3D Edificiul Roman cu Mozaic, Mormântul Hypogeu de la Zorile şi Zidul de incintă al cetăţii Tomis. Toate informaţiile au fost cuprinse într-o pagină web care va fi ataşată pe site-ul muzeului constănţean. „Printr-o simplă accesare a internetului, orice om poate să vadă şi să se informeze. Este un instrument util şi pentru miile de turişti care vin la Constanţa anual pentru că în acest mod le facilităm cunoaşterea dinainte a obiectivelor care îi interesează”, a precizat Delia Cornea, iniţiatorul proiectului „Incursiuni virtuale în istoria antică a oraşului”. Partener al acestor două proiecte a fost şi Consiliul Judeţean Constanţa.  

DVD-uri vor fi distribuite turiştilor şi elevilor

Produsele digitale realizate în cadrul acestor două proiecte vor sta la dispoziţia turiştilor, dar şi a elevilor din şcolile constănţene. DVD-urile vor fi oferite gratis şi vor servi ca mijloc educativ auxiliar pentru lecţiile legate de istoria locală. Valoarea totală a proiectelor a fost de peste 80.000 de lei.

Cele mai citite

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă