9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialAngajații Fiscului din Arad au declanșat o grevă spontană, fiind nemulţumiţi de...

Angajații Fiscului din Arad au declanșat o grevă spontană, fiind nemulţumiţi de legea salarizării unice

Aproximativ 250 de angajați ai Fiscului, filiala Arad, au declanșat o grevă spontană, oprind complet lucrul timp de o oră din cauza nemulţumirilor legate de proiectul legii salarizării unice, informează Mediafax.

Angajaţii din cadrul Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice Arad au mers marţi dimineaţa la serviciu, dar, la începerea programului, între orele 8.30-9.30, au oprit lucrul, iar sindicaliştii au ieşit în curtea unităţii şi pe coridoarele clădirii, cerând să nu fie neglijaţi de legea salarizării unice.

„La aflarea coeficientului din legea unică a salarizării, colegii au hotărât întreruperea spontană a activităţii timp de o oră. Suntem foarte nemulţumiţi. Această lege prevede coeficienţi cuprinşi de la 1 la 12, iar noi suntem sub doi, ceea ce ne nemulţumeşte. Considerăm că activitatea noastră nu este cea mai puţin importantă dintre toţi bugetarii.

Iar aparatul propriu din ANAF, aparatul central au coeficienţii mult mai mari decât noi, ajungându-se la sume 30-40 la sută mai mari decât cei din teritoriu, ceea ce iar ne nemulţumeşte pe toţi", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, liderul de sindicat din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Arad, Ioan Trifa.

Circa 100 de oameni care aveau probleme de rezolvat la finanţe au trebuit să aştepte în holurile clădirii reluarea lucrului, cei mai mulţi considerând că angajaţii au dreptul la salarii mai mari.

Conducerile sindicatului şi a direcţiilor regionale ale fiscului vor merge, miercuri, la negocieri cu conducerea centrală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de la Bucureşti.

Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă