23.3 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăSpecialMahmoud Ahmadinejad va participa la Adunarea Generală a ONU

Mahmoud Ahmadinejad va participa la Adunarea Generală a ONU

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a anunţat miercuri că se pregăteşte să participe la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la New York.

„Sprijinul poporului ne poate întări şi susţine următoarea vizită la New York”, a declarat Ahmadinejad, ale cărui afirmaţii au fost difuzate în timp real pe site-ul său, în cursul unei vizite în provincia Ardabil (nord-vest), arată Mediafax, care citează AFP..

Acest anunţ confirmă declaraţiile făcute anterior de oficiali iranieni, care au evocat un proiect al preşedintelui de a participa la Adunarea Generală a ONU.

Această călătorie intervine la un an după un discurs al lui Ahmadinejad la ONU, în care a acuzat Statele Unite că au înscenat atacurile de la 11 septembrie 2001.

În 2009, aproximativ zece delegaţii, inclusiv ale SUA şi Franţei, s-au retras pentru a protesta faţă de un discurs al preşedintelui iranian, considerat „ostil şi antisemit”.

În cadrul alocuţiunii sale de miercuri, Ahmadinejad a criticat NATO, avertizând ţările din regiune cu privire la o intervenţie militară a Alianţei, care nu ar servi decât propriilor interese.

„Gloanţele şi bombele NATO nu vor fi niciodată de bun augur şi nu vor aduce niciodată fericirea unei ţări sau naţiuni”, a declarat el.

„Sunt necesare reforme, dar fără amestecul Americii sau al aliaţilor săi”, ci mai dedrgrabă prin discuţii regionale, a continuat el, făcând referire la sprijinul occidental pentru „primăvara arabă”.

Cele mai citite

România păstrează integral fondurile din PNRR. Negocierile cu Comisia Europeană s-au încheiat cu succes

România a finalizat negocierile cu Comisia Europeană privind modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar rezultatul permite menținerea întregii alocări financiare, de...

UE pregătește o nouă lege pentru reducerea dependenței de China

Uniunea Europeană intenționează să introducă o legislație care să impună companiilor diversificarea surselor de aprovizionare pentru materiile prime și produsele considerate strategice.Anunțul a fost...

Zelenski: Ucraina dispune de „practic a doua cea mai puternică armată a NATO”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că armata țării sale reprezintă, în practică, „a doua cea mai puternică armată a NATO”, deși Ucraina nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă