20.9 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSpecialIndicaţiile lui J.D. Salinger, la vânzare

Indicaţiile lui J.D. Salinger, la vânzare

Compania care scoate la vânzare această scrisoare, semnată de Salinger, susţine că obiectele care poartă semnătura scriitorului american sunt „extrem de rare”, informează Reuters.

Nota către menajeră, scrisă aproape ilizibil, este datată 12 martie 1989 şi are următorul text: „Dragă Mary/ Te rog, asigură-te că toate treburile sunt făcute înainte să pleci în vacanţă, pentru că nu vreau să fiu deranjat cu lucruri neimportante. Mulţumesc. J.D. Salinger”.

Scriitorul american Jerome David (J.D.) Salinger, care a trăit în satul Cornish, din New Hampshire (SUA), până la moartea sa (2010) la 91 de ani, a fost atât de discret în legătură cu viaţa sa privată, încât a intentat un proces pentru a bloca publicarea unei biografii a sa, bazată, în parte, pe scrisorile personale. El nu deţinea un telefon şi nu avea contact cu admiratorii săi.

Opera sa include celebrul roman „De veghe în lanul de secară”, un titlu de referinţă în literatura americană, sau „Franny şi Zoey” şi „Nouă povestiri”.

Cele mai citite

Peste 150.000 de oameni în trei zile, la West Side Flower Fest! Cel mai mare festival al florilor din România, în cifre

A doua ediție a West Side Flower Fest a venit să umple cu bucurie și frumos inimile a peste 150.000 de oameni. Parcul Drumul...

Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale în 16 județe. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumătatea de vest a...

Sectorul 3 va avea o centrală nouă de termoficare, construită de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) anunță că a început construirea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență ce utilizează gaze naturale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă